De ce a fost transferat ÎPS Pimen la Bucureşti: „Nu putem să asigurăm condiţii potrivite pentru tratarea unui pacient de vârsta sa”

Înaltpreasfințitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost confirmat cu coronavirus. El a fost transferat de la spitalul din Suceava la Bucureşti cu elicopterul, transfer care iscat nenumărate controverse, principala acuzaţie fiind aceea de tratament preferenţial. Generalului în rezervă Ionel Oprea, care conduce spitalul din Suceava, a explicat, pentru site-ul Dela0.ro, motivele care au stat la baza deciziei de transfer al înaltului prelat la Bucureşti.
Romania TV
21 apr. 2020, 15:15
De ce a fost transferat ÎPS Pimen la Bucureşti:

ÎPS Pimen are 90 de ani, vârstă la care o infecție simptomatică cu coronavirus poate avea consecințe fatale. Generalul Oprea, doctorul militar care asigură conducerea spitalului sucevean, a încercat să facă lumină în situaţia transferului ÎPS Pimen.

El spune că aparţinătorii (colegii ÎPS Pimen – n.red.) şi medicul de sector au insistat ca pacientul să fie transferat la Iași sau la București.

Dr. Oprea adaugă, însă, că au fost şi motive mult mai întemeiate decât insistenţa apropiaţilor, cum ar fi condiţiile minimale pe care le oferă spitalul din Suceava în acest moment: „Nu am colectiv încadrat. Am pornit cu acest spital de la 10% capacitate. Acum suntem undeva la 60%. Nu avem oameni. Nu avem infirmiere, brancardieri. Sunt la rândul lor bolnavi și nu s-au întors încă. Avem 480 de pacienți la o capacitate de o mie de paturi și abia am putut asigura turele. Am avut probleme să asigurăm personalul medical și de Paște. Avem practic personal cât să facem față minimal„. 

Citeşte şi Arhiepiscopul Tomisului, noi detalii despre starea de sănătate a ÎPS Pimen: „Nădăjduim să rămână între cei care îl iubesc atât de mult”

Medicul spune că au fost transferaţi şi alţi pacienţi din spitalul de la Suceava către alte spitale din ţară, sugerând că nu poate fi vorba despre un tratament preferenţial în cazul ÎPS Pimen. Deciziile de transfer s-au luat, însă, în cazul unor persoane aflate fie în stare foarte gravă, ventilate mecanic, fie cu anumite complicații, dar în afara grupului de risc: „Băiatul de 45 de ani, în același transfer cu episcopul. A mai fost un medic militar anestezist de la Cluj, care a zis că vrea să fie acasă. Și o colegă de aici transferată la Matei Balș„.

Directorul spitalului sucevean spune că înaltul prelat nu era într-o stare chiar bună şi nu au vrut să-şi asume riscul de a-l pierde, ţinând cont de vârsta sa înaintată: „Din ce am înțeles nu era chiar bine, era mediu-sever. Iar noi nu putem în acest moment să asigurăm condiții potrivite pentru tratarea unui pacient de vârsta sa. Nu puteam risca„.

Citeşte şi BOR, anunţ de ultimă oră despre starea arhiepiscopului Pimen: „Vârsta sa îl vulnerabilizează”

Potrivit unei analize realizate desite-ul Dela0.ro, cel puțin 16 români cu vârste peste 75 de ani au decedat în Spitalul Județean Suceava în ultimele trei săptămâni, fără ca, în cazul lor, să se pună problema vreunui transfer. Pe 19 aprilie a murit o persoană de 79 de ani. Pe 15 aprilie, una de 83 de ani. Pe 10 aprilie, una de 87 de ani. Pe 3 aprilie, două persoane de 84 și 85 de ani.

Medicul Mircea Dinu Bordiniuc de la SJU Suceava se întreabă de ce s-a impus transferul episcopului BOR dacă tratamentul e același pentru toți pacienții indiferent de spital și dacă există totuși medici pe secția de terapie intensivă, care se ocupă de cazurile grave. Dr. Bordiniuc este de părere că o astfel de decizie este o formă involuntară de recunoaștere a faptului că la București un pacient primește un tratament mai bun.

Citeşte şi Andrei Caramitru: Pimen, securist şi înalt prea ierarh, e dus rapid cu elicopterul la Balş deşi ni se spune ca NU e in stare gravă

Totodată, într-o postare pe Facebook, Bordiniuc se întreabă de ce nu sunt transferați și ceilalți pacienți de la Suceava, dacă transferul episcopului BOR are justificări concrete legate de situația personalului medical.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI