Culorile zebrelor – alb şi negru – nu le camuflează în mediul înconjurător, însă îi „zăpăcesc” pe prădători. Folosind modele computerizate, cercetătorii au confirmat că dungile crează iluzii optice atunci când animalele se mişcă. Ei sugerează că aceste iluzii protejează animalele atât de marile feline cât şi de micile insecte.
Cercetarea, realizată de experţii de la Universitatea Queensland, este publicată în revista Zoology.
„Dungile zebrelor au derutat dintotdeauna biologii evoluţionari, începând cu Darwin şi Wallace. Teoriile anterioare spuneau că dungile sunt nişte semnale de comunicare sau un mijloc de camuflare la apus, în zonele cu ierburi înalte, precum şi teoria „uluirii” prădătorilor şi insectelor”, a declarat autorul dr. Martin How.
Pentru a testa teoria că dungile îi zăpăcesc pe prădători şi pe insecte, dr. How a analizat mai multe fotografii şi filme cu zebre. Modelele computerizate care au studiat dungile arată că acestea funcţionau drept iluzii optice, pentru a furniza „informaţii greşite”.
Oamenii şi multe animale au ceea ce oamenii de ştiinţă denumesc „mecanisme de detectare a mişcării”, circuite neuronale care detectează direcţia în care se mişcă ceva, în funcţie de conturul său. Din cauza dungilor zebrelor, prădătorii şi insectele nu pot estima corect direcţia de mişcare a lor.