De ce l-a ales Băsescu pe Meleşcanu pentru şefia SIE

Noul şef al SIE, Teodor Meleşcanu, a afirmat că a acceptat această funcţie după ce a discutat cu preşedintele Traian Băsescu, care i-a spus că "nu vede pe altcineva de la liberali în această poziţie". "Sunt foarte modest, dar cred că are dreptate", a comentat Meleşcanu, citat de Agerpres.
Romania TV
29 feb. 2012, 09:13
De ce l-a ales Băsescu pe Meleşcanu pentru şefia SIE

„A fost o ofertă bazată de la o poziţie de principiu că doreşte să fie cineva de la Opoziţie şi mi-a spus un lucru care m-a convins – că nu vede cine ar putea fi altcineva de la liberali. Dânsul (n.r. Traian Băsescu) a considerat că dacă ar fi să numească pe cineva din zona liberală sunt cel mai potrivit. Sunt foarte modest, dar cred că are dreptate”, a spus Meleşcanu, după ce a participat la bilanţul pe anul 2011 al MAI.

Acesta a afirmat că şeful statului nu i-a cerut nimic în schimbul desemnării în funcţia de director al SIE şi a negat că ar fi vorba o mişcare de destabilizare a Opoziţiei.

„Eu consider că am făcut, potrivit legii şi a statutului, ceea ce trebuia, în sensul că m-am autosuspendat. Acestea sunt prevederile legale care nu permit în anumite funcţii să ai calitate de membru de partid şi să faci politică. Pot să fie şi alte păreri, le respect pe toate, chiar dacă nu le împărtăşesc. (…) Cred că este o practică mult prea importantă aceasta de numire a şefilor serviciilor care nu provin din majoritate, întrucât să renunţăm la criză parlamentară. Dar de aici până la a pune sub semnul întrebării funcţionarea unei instituţii fundamentale sau schimbarea practicii cred că este un pas pe care eu personal nu cred că trebuie să-l facem”, a susţinut Meleşcanu.

 

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Cât timp trebuie încălzit motorul mașinii când e ger afară. Sfatul lui Titi Aur pentru toți șoferii: “Atenție, uzurile sunt foarte mari”
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cea mai mare notă de la Bamboo: 104.000 de euro. Ce făcea Joshua Castellano
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
PSD îl propune pe Crin Antonescu pentru funcția de președinte al României
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!