De ce nu zboră avioanele pe deasupra Tibetului. Decizia nu are legătură politica represivă a Chinei, în zonă

Puțină lume ştie că sunt zone pe Pământ pe deasupra cărora avioanele nu au dreptul să zboare, fără ca aceste teritorii să fie teatrul vreunor conflicte militare.
Daniel Spătaru
18 ian. 2022, 21:09
De ce nu zboră avioanele pe deasupra Tibetului. Decizia nu are legătură politica represivă a Chinei, în zonă

Unul din aceste locuri este Podișul Tibet, iar avioanele nu îndrăznesc să treacă pe deasupra din cauza altitudinii ridicate a formelor de relief.

Toată suprafața munților Himalaya, inclusiv zona Podișului Tibet, a fost inclusă mai demult pe lista zonelor „excluse” de către mai multe companii aeriene. Altitudinea de zbor aici este de la patru până la șase kilometri, în loc de cei 10.000 de metriinal obișnuiți.

Aerul de deasupra munților este foarte rar și, din această cauză, aici au loc adesea scăderi de presiune atmosferică, iar vântul își schimbă foarte des direcția, scrie calatorul.net. De fapt aici condițiile de zbor sunt foarte dificile și pentru păsări, nemaivorbind de avioane, deoarece aici vor fi în mod constant în zona de turbulență. Un alt impediment sunt vânturile puternice pot depresuriza aeronava.

Citeşte şi Virusuri necunoscute, vechi de 1500 de ani, descoperite de cercetători în Tibet. Cât de periculoase sunt pentru oameni

În cazul unei astfel de incidente, pilotul ar fi obligat ca în decurs de 20 de minute să coboare la trei kilometri și să caute un loc de aterizare, lucru aproape imposibil de făcut şi, oricum, riscant, într-o astfel de zonă.

Totuşi, interdicția există doar pentru navele de aviație civilă, cele militare având permisiunea de a survola zona.

Citeşte şi Cum arată locul secret din avioane unde dorm stewardesele la cursele lungi! Spațiul și păturile sunt mai mici decât în submarine

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu a făcut semnul Elenei Udrea. Pe cine amenință soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Înaltul Comisar al ONU, Volker Türk, respinge propunerile de anexare a teritoriilor palestiniene
MediaFlux
Lovitură pentru ÎPS Teodosie! Instanța a luat decizia finală
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană