De ce să bei must în această toamnă. Care sunt beneficiile lui, dar și cine nu ar trebui să îl consume

A sosit toamna și odată cu ea și sezonul mustului. Anul acesta, mustul stors și dulce este mai ieftin decât strugurii proaspeți de pe tarabe. După seceta din această vară, strugurii s-au copt destul de repede, dar vremea le-a afectat aspectul, deși sunt parfumați și sunt dulci. Așa că mulți producători din Vrancea, Oltenia și Dobrogea au decis să transforme strugurii în must.
Filip Stan
14 sept. 2024, 18:14
De ce să bei must în această toamnă. Care sunt beneficiile lui, dar și cine nu ar trebui să îl consume

După ce Protecția Consumatorului a încercat ani la rând să oprească târgurile de must, în această toamnă aceste târguri au primit aprobare pentru activitate. Mustul reprezintă primul pas în producția vinului, după ce strugurii au fost culeși de pe vița de vie. Este foarte gustos și nu conține alcool, perioada de fermentare este de două-trei săptămâni. Iar clienții nu au întârziat să apară. Un litru de must roșu se vinde cu 10 – 15 lei. Cine vrea doar un pahar de poftă îl poate achiziționa cu 5 lei la târgurile de profil.

Producătorii spun că anul acesta aroma mustului este mai intesă, poate și din cauza secetei.„În comparație cu alți ani, anul acesta nu prea a plouat și sunt foarte dulci strugurii. Căpșunica e cel mai preferat, are o aromă mai intens”, spune Adriana Cobzaru, producător local, citat de evz.ro.

Citește și: Coaja și sâmburii, cea mai benefică și sănătoasă parte din struguri. Nutriționistul Cristian Mărgărit, despre cum să alegi fructele perfecte: „Trebuie să fie cât mai mici și mai colorați”

Iar specialiștii în nutriție spune că ar fi pacat sa nu profitați de proprietatile benefice ale mustului. Incepand de la scaderea colesterolului si pana la intarirea sistemului imunitar, ai o multime de motive sa consumi dupa masa un pahar de must.

Consumul de must previne apariţia leziunilor retiniene şi a degenerescenţei maculare (boala oftalmologică în urma căreia se distruge vederea centrală).

Mai multe studii au aratat ca principalele efecte aleconsumului de must  au fost reducerea indicelui de masă corporală, scaderea circumferinței taliei, glicemiei, peroxidarea lipidelor plasmatice, colesterolul total, LDL-c, trigliceridele, tensiunii arteriale și nivelurilor de homocisteină.

Consumul de must întărește sistemul imunitar. Potrivit doc.ro, mustul este bogat in antioxidanti si minerale, are totodata proprietati antibacteriene, dar si antivirale. Asadar, mustul este un ingredient ideal pentru intarirea sistemului imunitar la venirea sezonului rece, perioada in care infectiile virale si bacteriene sunt in floare. Mustul din struguri este diuretic și este excelent pentru curățarea rinichilor și poate ajuta la prevenirea formarii pietrelor la rinichi.

Mustul are și efect diuretic. Dacă ai probleme cu constipația, mustul te va ajuta sa o tratezi. Fiind un laxativ natural, bogat in drojdii „bune”,  mustul rezolva problemele digestive fara a avea efecte adverse precum medicamentele cu efect laxativ. Cu toate acestea, mustul nu este indicat în cazul gravidelor.

Totodată, consumul de must este benefic pentru sanatatea cardiaca. Stimuleaza productia de oxid nitric, care asigura flexibilitatea vaselor de sange si mentine totodata tensiunea arteriala in parametri normali.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte