De ce se poartă doliu. Cât ţine şi care sunt principalele reguli şi interdicții. Ce tradiții se respectă în lume

Doliul este cea mai întâlnită metodă prin care îți poți exprima regretul în ceea ce privește pierderea unor persoane importante pentru tine. Totodată, este și un mod de a-ți descărca șocul emoțional.
Filip Stan
22 mai 2022, 21:41
De ce se poartă doliu. Cât ţine şi care sunt principalele reguli şi interdicții. Ce tradiții se respectă în lume
De ce se poartă doliu. Cât ţine şi care sunt principalele reguli şi interdicții

De ce se poartă doliu. Atunci când o persoană moare, lasă în urma sa o durere profundă pentru toți cei apropiați. Fiecare persoană își manifestă suferința în felul său, căci impactul emoțional al decesului este procesat diferit de fiecare în parte. Familia și prietenii aleg adesea să țină doliu pentru cei pe care i-au pierdut.

De ce se poartă doliu. Cât ţine şi care sunt principalele reguli şi interdicții. Ce tradiții se respectă în lume

Doliul este definit ca fiind durerea resimțită după decesul cuiva, însă se referă și la perioada și obiceiurile pe care le adoptăm după înmormântare pentru a exterioriza această durere.

De ce este bine să te rogi la miezul nopții. În ce condiţii rugăciunea devine deosebit de puternică

Biserica nu reglementează strict durata acestuia. Tradițiile spun că pentru rudele de gradul întâi (soț, soție, copii sau părinți) se poartă doliu un an de zile.  Pentru celelalte persoane, prieteni sau cunoștințe, doliul se poartă timp de 40 de zile. De cele mai multe ori, oamenii respectă doliul de 40 de zile, deoarece creștinii ortodocși cred că aceasta este perioada în care sufletul trece prin judecată și trebuie ajutat să se ridice la ceruri și să își găsească odihna veșnică.

Istoria doliului

În epoca victoriană exista un cod social strict în ceea ce privește doliul. Se aștepta ca membrii familiei să poarte negru după moartea unei persoane dragi. Văduvele trebuiau să poarte negru complet timp de cel puțin doi ani și până la patru ani, în timp ce cei care plângeau pierderea unui frate sau a unei surori, trebuiau să poarte negru timp de șase luni. Nimeni nu trebuia să participe la evenimente sociale, cum ar fi nunți sau botezuri, în timp ce era în doliu.

Superstiții și obiceiuri străvechi! De ce este bine să bați în lemn ca să te ferești de ghinion

Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, tradițiile de doliu s-au relaxat în comparație cu epoca victoriană, dar erau mai stricte decât cele din prezent. Bărbații și femeile în doliu trebuiau în continuare să poarte negru și aveau în continuare restricția de a participa la evenimente sociale cât timp erau ţineau doliu.

Astăzi, deoarece regulile sunt nespuse, fiecare persoană le poate interpreta diferit, lăsându-i pe cei în doliu vulnerabili la judecata din partea familiei, prietenilor și colegilor. În plus, după cel de-Al Doilea Război Mondial, tradițiile legate de purtarea unei ținute de doliu specifice au dispărut.

Tradițiile doliului în diferite culturi

În SUA, Canada și în multe țări europene, adepții religiilor creștine vor organiza un priveghi sau o vizită într-o biserică, urmată de o slujbă religioasă și o înmormântare trei zile mai târziu. Familia persoanei decedate îi va invita adesea pe cei în doliu la o masă la ei acasă sau la un restaurant. În Italia se face o prăjitură specială numită Ossa de Mortu (Oasele Mortului). În Grecia, înmormântarea are loc în termen de 24 de ore, iar trupul este expus acasă în sicriu, iar capacul este așezat în fața ușii. Mamele și văduvele se vor îmbrăca complet în negru timp de 40 de zile. Rudele apropiate de sex masculin nu se bărbieresc timp de 40 de zile (acelaşi obicei şi la noi, în România). În Germania, oamenii îl consideră pe cel decedat ca pe un oaspete de onoare în biserică. Aceasta este o ceremonie foarte solemnă în care se aduce ultimul omagiu celui mort, urmată de o scurtă înmormântare. În Rusia, familia este obligată să invite mulți oaspeți în casa lor pentru a-și lua rămas bun de la cel decedat (acelaşi obicei şi la noi în România).

Rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea în fiecare sâmbătă. Are puteri miraculoase

În majoritatea culturilor asiatice, în mod tradițional se poartă albul pentru a semnifica doliul. Spre deosebire de majoritatea țărilor occidentale, culorile închise nu sunt, de obicei, acceptabile pentru doliu în multe regiuni orientale. În Japonia, unii japonezi urmează tradiția budistă de a conferi un nume nou pentru cel decedat. În timpurile moderne, doliul se face la un priveghi și majoritatea japonezilor sunt incinerați, nu înmormântați. În China, familia celui decedat nu va purta bijuterii. Se vor abține de la a purta orice cu roșu, deoarece roșul este considerat un semn de fericire.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte