De ce tastele F şi J sunt dotate cu mici liniuţe care ies în relief

Cine nu a pus mâna măcar o dată pe o tastatură? De ani buni, de la apariția calculatoarelor și ale telefoanelor mobile, tastele fac parte din viața noastră. Totuși, sunt puțini cei care au sesizat faptul că există două taste mai speciale. Este vorba despre F și J ce au mici liniuţe care ies în relief. Cu ce scop?
Iulian Tudor
19 iun. 2018, 12:30
De ce tastele F şi J sunt dotate cu mici liniuţe care ies în relief

Primele tastaturi au fost cele ale mașinilor de scris, scrie shtiu.ro. Inițial, tastele erau așezate în ordinea alfabetică, însă la puțină vreme după utilizarea lor s-a constatat faptul că vocalele sunt folosite tot mai des, unele litere foarte rar și astfel acele tastaturi erau extrem de greu de folosit.

Citeşte şi Anunţ IMPORTANT de la Poliţia Română! Aveţi grijă la bancomate!

După îndelungate studii, s-a constatat faptul că degetele oamenilor se plasează natural, atunci când nu scriu ceva, pe tastele ASDF şi JKL. Linia mediană pe care se află aceste taste poartă numele de „home row” („rând de acasă”).

Astfel, rolul acestor „ridicături” este acela de a-l ghida pe cel care scrie fără să se uite la tastatură și să nu uite niciun moment unde este „home row”. Așadar, pe întuneric, liniuțele sunt un adevărat prieten de nădejde pentru cei care scriu la calculator.

Curiozități despre tastatură:

Comenzile de la o tastatură sunt procesate mai rapid de către unitatea centrală decât comenzile de la un mouse;

Tastaturile pot fi și ele „victime” ale hackerilor;

Christopher Latham Sholes (1819-1890), unul dintre inventatorii maşinii de scris, este cel care a rearanjat tastele în anul 1873 şi este considerat părintele tastaturii QWERTY (denumită după primele șase taste) din zilele noastre;

Tasta F1 îl ajută pe utilizator să primească instrucțiuni dacă PC-ul sau laptopul s-a blocat într-un program.

Tasta F2 îl ajută pe utilizator să redenumească un fișier, iar F3 să deschidă fereastra „Search”.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care e foarte apreciat în România și în întreaga lume. Keanu Reeves are un rol fenomenal în această capodoperă cinematografică
Capital.ro
Ordin în România, toleranță zero. Trebuie să dispară obligatoriu din țară. Se schimbă legea
Playtech.ro
BREAKING TAS a luat prima decizie în cazul Sabrinei Voinea. Hotărâre de ultimă oră
DailyBusiness
ATENȚIE, ȘOFERI! Nu mai reparați mașinile în aceste locuri niciodată
Adevarul
Cele cinci cetăți dacice din România de neuitat. Cum ajungem în cele mai misterioase locuri din Munții Carpați VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
S-a închis o televiziune din România. Gata, a fost scoasă din grila de programe
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Un român a comandat „meniul zilei” la „împinge tava” din Eforie Nord, pentru 25 de lei. Ce a primit să mănânce, de fapt
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Șoferii care își vor primi BANII înapoi. S-a decis azi, 8 august: E un abuz
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Câini-roboți desfășurați în Ucraina pentru misiuni periculoase
MediaFlux
UCRAINA ATACĂ RUSIA! RĂSTURNARE de situație în RĂZBOI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!