Dintre cei nouă pacienţi, patru femei şi cinci bărbaţi, trei au fost aduşi cu ambulanţa, iar restul de şase s-au prezentat singuri la spital, cerând ajutor. Trei persoane au fost internate în secţia infecto-contagioasă a unităţii medicale din Tecuci, alţi trei au primit tratament în ambulatoriu şi ultimii trei, cu vârste de 16 ani, au fost internaţi, de zi, potrivit Agerpres.
CITEŞTE ŞI Din tabără au ajuns direct la spital. 19 copii au făcut o toxiinfecţie alimentară
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu, în acest caz s-a demarat o anchetă epidemiologică, existând suspiciunea că cei nouă s-au intoxicat de la caşul de oaie pe care l-ar fi consumat la nuntă.
Urmează ca ancheta epidemiologică să stabilească de unde a fost cumpărat alimentul incriminat şi dacă acesta a fost sau nu manevrat şi depozitat corect.