De miercuri, românii care intră în Bulgaria trebuie să prezinte certificat de vaccinare sau test Covid negativ. Precizări importante de la Poliţia de Frontieră

Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, prin Punctul Comun de Contact Giurgiu, că autorităţile de la Sofia au emis noi reglementări privind condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, aplicabile începând cu 1 septembrie 2021, ora 00.00.
Daniel Spătaru
31 aug. 2021, 19:11
De miercuri, românii care intră în Bulgaria trebuie să prezinte certificat de vaccinare sau test Covid negativ. Precizări importante de la Poliţia de Frontieră

Astfel, România intră în zona verde, conform autorităţilor bulgare, iar persoanelor care sosesc din zona verde li se permite intrarea pe teritoriul R. Bulgaria odată cu prezentarea unui certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, trecere prin boală sau test efectuat sau a unui document similar care conţine aceleaşi date ca şi Certificatul digital COVID al UE, transmite Poliţia de Frontieră.

Între categoriile speciale de persoane exceptate de la cerinţa prezentării de documente COVID la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat şi copiii cu vârsta de până la 12 ani.

Citeşte şi Bulgaria intră pe lista galbenă, anunţă ANAT. Cum pot turiştii români să evite carantina la întoarcerea din ţara vecină

Cetăţenilor români le este permisă intrarea pe teritoriul R. Bulgaria numai prin puncte de trecere a frontierei unde se află personal medical bulgar. Astfel, din România se poate intra pe teritoriul statului vecin, prin:

* P.T.F. Giurgiu – Ruse, judeţul Giurgiu

* P.T.F. Calafat – Vidin, judeţul Dolj

* P.T.F. Bechet – Oriahovo, judeţul Dolj

* P.T.F. Turnu Măgurele – P.T.F. Somovit-Nikopol, judeţul Teleorman

* P.T.F. Vama Veche – Durankulak, judeţul Constanţa.

Prin P.T.F. Ostrov – Silistra, judeţul Călăraşi, P.T.F. Zimnicea – Svishtov şi P.T.F. Negru Vodă – Kardam, judeţul Constanţa se permite intrarea persoanelor care tranzitează teritoriul R. Bulgaria, în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului ţării.

Detalii pe: https://www.mae.ro/travel-conditions/3677#806

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Țeapa luată de o româncă pe litoralul românesc. A făcut rezervare la un hotel care nici nu exista, iar ce a urmat a fost complet neașteptat
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Trucuri pentru o salată perfectă. Pașii pe care puțini îi cunosc
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Medicul Președintelui Biden anunță aproape dispariția completă a simptomelor de COVID-19
MediaFlux
O ALTĂ DEMISIE în SUA! După BIDEN, a PLECAT și EA
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!