De necrezut: O pisică rănită a călătorit 2.700 de kilometri pe şasiul unui tren de mare viteză

O pisică din Anglia a supravieţuit unei călătorii de aproape 2.700 de kilometri, fiind prinsă sub un tren de mare viteză. Ea a fost salvată după ce conductorul a auzit-o mieunând.
Claudiu Popa
17 ian. 2013, 08:55
De necrezut: O pisică rănită a călătorit 2.700 de kilometri pe şasiul unui tren de mare viteză

Polly poate fi considerată cea mai norocoasă pisică din Anglia după ce, rănită fiind, a supravieţuit unei călătorii terifiante sub un tren de mare viteză. Animalul şi-a rupt piciorul stâng în timp ce vâna şoareci în gara Plymouth.

Ea a reuşit să strecoare sub un tren de mare viteză, în şasiul primului vagon, rămânând acolo pentru două zile, înainte să fie salvată de conductor şi controlor.

Trenul a plecat la ora 06:51 din Plymouth, a călătorit până la Londra de două ori, după care s-a oprit în Bristol, unde a staţionat toată noaptea. Ziua următoare s-a întors în capitala Angliei, a trecut prin Plymouth şi a ajuns la destinaţia finală, Cornwall. De abia în această gară pisica a fost auzită, în timpul unei verificări a vagoanelor, potrivit Mirror.

Emily Mahoney-Smith, femeia care a găsit-o, a crezut că este vorba de o defecţiune a suspensiilor atunci când a auzit sunete ciudate venind de sub vagon. După mai multe cercetări ea a realizat că o pisică este blocată sub tren. Împreună cu conductorul, femeia a desfăcut o trapă şi a reuşit să salveze pisica rănită. Emilly a descoperit că avea o infecţie la picior, şi a îngrijit-o, hrănind-o cu o conservă de peşte.

După ce a fost dusă la spital, doctorii i-au amputat piciorul şi au descoperit cu ajutorul microcipului din piele cine sunt adevăraţii proprietari. Astfel s-a aflat că Polly aparţinea unui cuplu de bătrâni din Plymouth, şi era dată dispărută de aproape o lună. Stăpânii s-au bucurat şi au declarat că nu se mai aşteptau să o găsească. Calculând traseul parcurs de tren, oficialii au realizat că animalul călătorise aproximativ 2.700 de kilometri înainte să fie salvată.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Creștin-democrații câștigă alegerile legislative din Germania: Friedrich Merz va fi viitorul cancelar
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!