Decăzuţi din drepturi, părinţii care şi-au lăsat copilul mort în pat plâng după alocaţii

Părinţii care au plecat la băut în timp ce băieţelul lor de numai două luni era mort în casă ramân si fără ceilalţi copii. Cel mai rău le pare însă după alocaţiile acestora, care erau singura lor sursă de venit.
Romania TV
19 apr. 2012, 05:52
Decăzuţi din drepturi, părinţii care şi-au lăsat copilul mort în pat plâng după alocaţii

Părinţii al căror bebeluş a murit în pat lângă fraţii lui în timp ce ei erau plecaţi la cârciumă vor fi decăzuţi din drepturi.

Reprezentanţii protecţiei copilului îi vor lua pe toţi cei şapte copii din locuinţa lor. Aceştia se opun, pentru că nu vor să piardă alocaţia copiilor, care este singura lor sursă de venit.

Prin apel la 112, marţi dimineaţa, s-a anunţat că unui copil de câteva luni îi este foarte rău. Ambulanţa a ajuns la faţa locului, însă au avut parte de o mare surpriză când au constatat că în casă nu era niciun adult, doar trei copilaşi. Micuţii se jucau în pat, lângă surioara moara de câteva ore. Medicii au spus că micuţa era moartă de 3-4 ore. Ei au apelat numărul care anunţase urgenţa şi au dat peste părinţii copilului care se aflau la cârciuma din sat. Asta pentru că tot plecaseră după medic şi poliţie.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Hidroelectrica, anunț despre costul la energie electrică. Ce se întâmplă de la 1 aprilie 2025
Capital.ro
25 de ani de închisoare pentru Călin Georgescu: Este una dintre cele mai grave infracțiuni
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Propaganda rusă se revarsă în România. Georgescu, apărat feroce
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Keir Starmer cere garanții de securitate din partea SUA pentru menținerea păcii în Ucraina
MediaFlux
Lidia Buble, cum n-ai văzut-o niciodată! Cum arată mama cunoscutei artiste?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană