DECIZIA adoptată de Guvern pentru situaţiile în care primarii sau şefii CJ sunt arestaţi preventiv

Guvernul a stabilit miercuri că, în situația excepțională în care primarul unei localități se află în imposibilitatea exercitării atribuțiilor, iar funcția de secretar al unității administrativ-teritoriale este vacantă, prefectul numește, prin ordin, o persoană care să exercite atribuțiile de secretar al localității respective.
Iulian Tudor
27 mai 2015, 13:38
DECIZIA adoptată de Guvern pentru situaţiile în care primarii sau şefii CJ sunt arestaţi preventiv

Executivul a aprobat această reglementare printr-o ordonanță de urgență de modificare și completare a Legii administrației publice locale.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, se instituie astfel „un mecanism temporar care să asigure gestionarea intereselor comunităților locale în situațiile de „vid de putere”, apărute ca urmare a dizolvării autorității deliberative și imposibilității concomitente de exercitare a atribuțiilor de către autoritatea executivă”.

„O astfel de situație concretă este în municipiul Rădăuți, unde mandatul de primar a fost suspendat până la încetarea arestării preventive (și, ulterior, a arestării la domiciliu), Consiliul Local a fost dizolvat prin hotărâre judecătorească (nemaiavând, astfel, nici viceprimar), iar funcția publică de secretar al municipiului este vacantă. Prefectul județului Suceava a semnalat la nivelul Guvernului această situație, precum și dificultățile de funcționare ce derivă din „vidul de putere”; concret, la nivelul municipiului, nu pot fi plătite salariile din învățământ, sănătate, administrație publică locală, siguranță publică, nu pot fi onorate unele angajamente ale municipalității„, explică Guvernul.

Prefectul va face alegerea celui care va exercita atribuțiile de secretar al localității la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Persoana astfel numită va rezolva problemele curente ale comunei, orașului sau municipiului și va îndeplini funcția de ordonator principal de credite pentru activități curente până la ocuparea funcției publice de conducere de secretar . (…) Totodată, prefectul trebuie să solicite cu celeritate Agenției Naționale a Funcționarilor Publici organizarea concursului pentru ocuparea funcției de conducere de secretar al comunei, orașului sau municipiului„, mai informează Executivul.

Ordonanța adoptată miercuri instituie un mecanism similar și în situațiile în care președintele consiliului județean se află în imposibilitatea exercitării funcției, iar funcția de secretar al județului este vacantă.

Potrivit Executivului, cele două numiri temporare, în situațiile excepționale prevăzute, vor fi făcute de prefect din două considerente: „prefectul este cel informat oficial în legătură cu situația juridică a primarului și a Consiliului Local și el știe când aceștia nu își mai pot exercita atribuțiile; până în anul 2005, prefectul numea în funcție, prin ordin, secretarul unităților administrativ-teritoriale, în urma promovării concursului”.

Ordonanța adoptată miercuri aduce unele completări și Legii privind finanțele publice locale.

„În cazul în care consiliile locale sau județene sunt dizolvate sau în curs de dizolvare, primarii și președinții consiliilor județene pot aplica, în anul financiar în curs, ultimul buget aprobat, actualizat cu sumele repartizate, în anul curent, de la bugetul de stat sau alte bugete, cu încadrarea cheltuielilor în limita lunară de 1/12 din totalul acestui buget”, precizează Guvernul.

Sursa citată argumentează că mai multe unități administrativ-teritoriale se confruntă cu situația în care bugetul local pe anul 2015 nu a fost aprobat de către consiliile locale sau județene din cauza faptului că acestea au fost dizolvate, iar autoritățile executive nu pot finanța cheltuielile.

DailyBusiness
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Spynews
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Bzi.ro
Iubita lui Sebastian Stan arată senzațional! Se iubeşte cu o actriţă celebră din serialul Peaky Blinders
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, fiul lui Călin Georgescu. Din ce trăiește băiatul candidatului la prezidențiale
Capital.ro
Doliu imens în politică. PSD și PNL, unite în suferință: Dumnezeu te-a vrut la el în ceruri!
Playtech.ro
Cine a fost Sfântul Ioan, de fapt. Meseria pe care o avea cel care a anunțat venirea lui Iisus Hristos
DailyBusiness
Case de 1 Euro în Italia. Cum să-ți cumperi o vilă de vis în Toscana sau pe Coasta Amalfi cu un preț surprinzător
Adevarul
Data la care ar putea fi încheiat un acord de pace, inițiat de SUA, între Moscova și Kiev
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
Fiica Oanei Roman a trăit dezamăgirea supremă de sărbători! Vedeta îl acuză pe fostul soț că nu i-a trimis Isabelei niciun mesaj: ”A plâns foarte tare”
Spynews
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Evz.ro
Vești proaste pentru acești șoferi. Vor plăti foarte scump
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Calendar ortodox pentru ziua de 8 ianuarie 2025: Un mare Sfânt e pomenit la o zi după Sfântul Ioan! Este considerat un mare făcător de minuni
Cancan.ro
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
StirileBZI
Aproape 2 milioane de români au salariile mărite de la 1 ianuarie 2025! Angajatorii care nu respectă legea riscă pedepse aspre
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Doi români condamnați la închisoare în Belgia pentru furt de cabluri de cupru
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
În premieră, o femeie este numită prefect la Vatican