Decizia CNE: Ioan Mang, fostul ministru al Educaţiei, a plagiat

Fostul ministru al Educaţiei, Ioan Mang, a plagiat. Aceasta este decizia Consiliului Naţional de Etică. CNE s-a întrunit miercuri pentru a decide asupra autenticităţii a şapte lucrări ştiinţifice semnate de Mang. Membrii consiliului au propus o serie de sancţiuni care pornesc de la avertisment la retragerea titlurilor universitare. Raportul final a fost trimis spre directia juridică din Ministerul Educaţiei.
Romania TV
05 sept. 2012, 20:39
Decizia CNE: Ioan Mang, fostul ministru al Educaţiei, a plagiat

Numai că Ioan Mang nu poate fi sancţionat decât de Universitatea Oradea unde este profesor din 2003. Şi asta, numai în condiţiile în care instituţia de învăţământ superior acceptă să pună în practică recomandările Consiliului, ale cărui decizii sunt consultative.

Mang a demisionat în luna mai din functia de ministru, la numai o săptămână după ce a fost numit. Premierul Victor Ponta a anunţat că Ioan Mang a solicitat să fie eliberat din postul de ministru al Educaţiei, cerere pe care a acceptat-o pentru a-i permite acestuia ca, fără presiunea portofoliului, să „restabilească adevărul” în urma acuzaţiilor de plagiat.

„Ioan Mang mi-a solicitat astăzi să îşi înceteze activitatea ca ministru având în vedere situaţia în care a fost pus, acuzaţii care mai de care venite într-o sarabandă pe care o cunoaştem, pornite şi susţinute de către cei din PDL şi UDMR. Din punctul meu de vedere, Mang are în acest moment mâinile dezlegate să-şi poată apăra imaginea, prestigiul şi munca de atâţia ani şi sunt absolut convins că, în zilele următoare, fără a mai avea presiunea acestei funcţii care se dovedeşte mult mai dificilă decât am crezut vreodată, va restabili adevărul şi mă va ajuta şi pe mine, şi probabil şi pe dumneavoastră, să înţelegem exact ce s-a aflat în spatele acestor atacuri repetate asupra celor care au fost nominalizaţi pentru funcţia de ministru al Educaţiei”, a precizat Ponta.

Interimatul la conducerea ministerului a fost asigurat de către ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, urmând ca în termenul legal de 45 zile să fie nominalizat un alt ministru.

Ponta a precizat că asigurarea interimatului de către Liviu Pop a fost acceptată de preşedintele Traian Băsescu.

„Comisia de Etică a luat act de acuzaţiile care i se aduc lui Ioan Mang şi, în loc să stabilească un termen de două- trei zile, a fixat ca termen 15 iunie, în condiţiile în care bacalaureatul începe pe 11 iunie. Pe 11 iunie începe Bacalaureatul, deci Guvernul şi ministrul în funcţie trebuia să aştepte să ţină scandalul o lună şi, probabil, ţinta adevărată este modul cum vom organiza Bacalaureatul şi cum Guvernul gestionează imediat problemele într-un sector fundamental”, a mai declarat premierul.

„Regret situaţia în care l-am pus pe Mang. Se pare că este un scaun electric acolo la Ministerul Educaţiei, să vedem cine va dori să se mai aşeze pe el”, a adăugat Victor Ponta.

El a arătat că viitorul ministru al Educaţiei va fi desemnat în urma unei „consultări cât mai largi”, dar că nu va accepta niciodată lecţii de moralitate sau bună guvernare de la preşedintele PDL, fostul premier Emil Boc, cel care după un an şi jumătate „de la frauda din Parlament” o are mereu alături pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

„Cred că un pic de bun simţ din partea celui care ridică piatra ne foloseşte tuturor. Este foarte important şi cine lansează critici”, a conchis Ponta.

Ioan Mang a fost nominalizat pentru postul de ministru al Educaţiei, după ce persoana propusă iniţial, Corina Dumitrescu, a fost retrasă de premierul Victor Ponta, în urma unor probleme legate de CV-ul acesteia.

Cu o săptămână înaintea demisiei, PDL a cerut demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, după cum a declarat preşedintele PDL, Emil Boc.

Boc a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă „în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi”.

În replică, Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este „o acţiune politică”, al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ şi a declarat că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lucrul pe care să nu-l montezi niciodată pe gard. Riști o amendă usturătoare, deși pare un gest nevinovat
Capital.ro
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante