Decizia cu privire la prelungirea licenţei postului Realitatea TV, amânată. Guşă acuză imixtiune politică

CNA i-a audiat joi pe reprezentanții Realitatea TV, Cozmin Gușă, Edward Pastia, alături de doi avocați, în cazul prelungirii de licență care expiră pe 30 octombrie. Discuţiile au durat două ore, dar situaţia a rămas incertă. CNA a hotărât să amâne decizia până marţi, 29 octombrie.
Iulian Tudor
24 oct. 2019, 13:17
Decizia cu privire la prelungirea licenţei postului Realitatea TV, amânată. Guşă acuză imixtiune politică

Membrii CNA au decis să ceară lămuriri de la ANAF privind situația încă neclară a datoriilor societății Realitatea TV, aflată în insolvență de opt ani, dar şi să le solicite reprezentanţilor Fiscului  la o discuție pe acest subiect. 

„Mi se pare foarte grav că se aruncă responsabilitatea unei instituții media asupra noastră. Noi, în acest moment, nu avem toate datele ca să judecăm corect. Aș vrea ca până marți să avem și noi dosarul, toate documentele. Și un punct de vedere de la juridic scris. Nu știu cum e posibil și în ce condiții, dar aș vrea să avem o întâlnire cu cei de la ANAF”, a declarat Dorina Rusu, membru CNA.

REALITATEA TV rămâne fără licenţă. Cazul se află în analiza CNA

„Nu mi place absolut deloc să fim în această situație, dacă noi decidem dacă vă omorâm sau nu, pentru că nu ne-am apropus asta. Iar o televiziune nu trebuie închisă pe argumentul acesta. În schimb, legea spune că este imperativ să existe îndeplinite condițiile pentru prelungirea licenței, printre care și certificatul fiscal. Noi pe această lege trebuie să ne pronunțăm”, a spus şi Gabriel Tufeanu, membru CNA.

Licența Realitatea TV va expira pe 30 octombrie, iar televiziunea este obligată să se prezinte în fața CNA pentru o prelungire cu încă nouă ani.

Televiziunea este însă în insolvență din anul 2011 și, teoretic, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat de instanță. Ca să obţină o prelungire a licenţei, postul TV trebuie să depună un dosar care să conțină un certificat de atestare fiscală potrivit căruia nu figurează cu datorii la stat sau, în caz de insolvență, un plan de reorganizare aprobat de instanță.

Deşi unii membri au propus inclusiv o prelungire temporară a licenței, după ziua de 30 octombrie, s-a constatat că legal nu se poate realiza acest lucru pentru că ar încălca legea audiovizualului.

Cozmin Guşă, patronul postului, a acuzat o imixtiune politică şi un conflict cu fosta conducere PSD.

„Realitatea a fost prima televiziune de știri din România și că în istoria ei de atâtia ani a marcat spațiul audiovizual într-un fel în care cred că ne putem mândri. De la o televiziune a cetățeanului, așa s-a înființat și așa a rămas, până la agenda setting. Practic, indiferent de patronatul care a existat la Realitatea TV, aceste lucruri au fost o constantă. Istoria Realității a pornit în plină Guvernare Năstase, când nu exista nicio televiziune de știri pe piață și e legată de un lucru fără precedent”, a declarat Cozmin Gușă, patronul postului.

„Apropo de imixtiunea politică, pot să vă fac aici specificația, noi am avut un conflict instalat cu fosta conducere a PSD, personal cu Liviu Dragnea, lucruri care nu mi se datorează și care nu mai sunt de actualitate. Nu am venit să facem spectacol și nu o să facem spectacol pe acest eveniment. Doar să pledăm o cauză”, a mai spus Guşă.

Edward Pastia, director editorial Realitatea TV, a invocat faptul că peste 400 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă.

„Dosarul Realitatea poate fi vorbit de astăzi până de Crăciun, dar aș vrea să vă punctez câteva lucruri, pe care vă rog ca jurnalist să le aveți în vedere când veți decide. S-a vorbit foarte mult despre datoriile pe care le a avut sau le are Realitatea TV. Datoriile la intrarea în insolvență erau de 250 de milioane de lei. A trebuit să ne judecăm pentru scoaterea din tabelul creditorilor a celebrului E-Boutique care avea 100 de milioane la masa credală. Instanța, după ce a scos acea datorie de acolo, a spus că e o sumă suspectă de spălare de bani. Acționarii au propus celor de la ANAF lichidarea 100% a datoriei către ANAF, iar aceasta a spus nu. O lege se aplică în litera și spiritul ei. Din punctul meu de vedere, veți avea neșansa să vă transformați în instanță. Neacordarea unei licențe duce automat la faliment. Sunt 400 de oameni cu familiile aferente. E vorba despre munca unor oameni, de 20 de ani. O muncă pe care dumneavoastră o să o aveți în condei. Ce facem cu oamenii, ce facem cu munca, ce facem cu tot ce s-a ridicat?”, a spus Edward Pastia, director editorial Realitatea TV.

DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Ce să nu pui în salata de boeuf niciodată. Ingredientul care schimbă gustul, dar și textura și poate ruina întreaga rețetă
Capital.ro
S-a aflat secretul lui George Simion și Călin Georgescu. Cine îi conduce pe cei doi: Acolo a primit niște ordine
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni pun o frunză de dafin în carcasa telefonului. Trucul care a devenit viral
DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Adevarul
Ce i-ar fi șoptit Brigitte lui Emmanuel Macron după gestul neașteptat. Dezvăluirile unui expert în citirea pe buze
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Iunie de coșmar în România. Anunț de ultimă oră de la meteorologi
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cod roșu de inundații prelungit! Lista zonelor afectate
Cancan.ro
DIVORȚ-bombă după 30 de ani de căsnicie! Și-a înșelat soția cu o colegă de platou, iar acum va plăti bani grei!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o personalitate marcantă. A fost o legendă a țării. A lăsat în urmă o mare moștenire
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Cei doi copaci pe care nu ar trebui să îi ai în curte. De ce nu trebuie plantați niciodată lângă casă
MediaFlux
Înălțarea Domnului 2025: Tradiții, superstiții și greșeli de evitat pentru joi, 29 mai
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA