Anul 2015 a fost unul slab pentru infrastructură, din cauza blocajelor administrative, chiar dacă bani au fost suficienţi, spun specialiştii. Pentru 2016, blocajele par să se fi rezolvat în mare parte, dar nu mai există finanţare.
Potrivit România TV, proiectul de buget al transporturilor taie finanţarea pentru două proiecte majore de autostradă aflate în execuţie, care urmau să fie terminate în 2016. Este vorba de Lugoj-Deva, adică cei 70 km lipsă din culoarul rutier european Sibiu-Nădlac, şi de autostrada Sebeş-Turda. La terminarea celor două am avea legătură continuă Cluj-Sibiu şi Cluj-Timişoara pe autostradă. Fonduri nesemnificative şi pentru zona Comarnic-Braşov, unde se construiesc câteva centuri pentru fluidizarea traficului.
Citeşte şi Salariile preoţilor vor creşte în 2016, potrivit Ministerului Finanţelor
Cea mai gravă problemă este legată de autostrada Piteşti-Sibiu. Aceasta nu poate fi începută anul viitor, pentru că trebuie finalizat studiul de fezabilitate şi obţinute avizele. Segmentul este esenţial pentru că ar lega Capitala şi portul Constanţa de Occident. Segmentul este prioritatea numărul 1 în masterplanul de transport. Finalizarea autostrăzii spre vest ar scurta o călătorie de la Bucureşti la Nădlac la cel mult 5 ore, comparativ cu peste 8 ore în prezent.
Citeşte şi Bugete mai mari în 2016 pentru SRI şi SIE, dar mai mici pentru SPP şi STS
Tăierea din banii rezervaţi autostrăzilor se face în condiţiile în care bugetul propus pentru anul 2016 pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) este de 5.629.281.000 lei, în scădere cu 21,36% față de cel din 2015, potrivit proiectului de buget pe anul viitor publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.