Decizia luată de Mitropolia Moldovei după ce autorităţile au decis ca la pelerinajul la Sfânta Parascheva să participe doar localnici

Sute de credincioşi au stat, luni, la o coadă formată pe zeci de metri pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu câteva zile înainte ca racla să fie scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Autorităţile centrale au decis ca la pelerinaj să participe doar localnicii. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a declarat că instituţia se va supune deciziei luate la nivel central.
Romania TV
05 oct. 2020, 19:32
Decizia luată de Mitropolia Moldovei după ce autorităţile au decis ca la pelerinajul la Sfânta Parascheva să participe doar localnici

Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, pe 5 octombrie, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

Acest lucru este extrem de necesar pentru că riscul major nu e numai participarea la faţa locului, riscul major e pe durata transportului. Dacă se stă în autocar sau maşină ore, e suficient să fie singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi care au călătorit în mijlocul respectiv infectaţi acasă. Sper că populaţia ne înţelege această decizie, sărbătorile se fac, dar cu participanţi vor fi numai cei care au domiciliu sau reşedinţă în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă”, a declarat şeful DSU Raed Arafat.

Citeşte şi Condiţii speciale de desfăşurare a pelerinajului la Sfânta Parascheva. Echipe de preoţi şi voluntari vor oferi dezinfectanţi şi măşti

După decizia CNSU, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, a anunțat că Mitropolia Moldovei și Bucovinei se supune și că îi așteaptă pe ieşenii care vor să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. De asemenea, Constantin Sturzu i-a sfătuit pe credincioşi să folosească timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei „pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună„.

Am luat act de decizia autorităților. În esența ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iași să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune și le va aduce mângâiere. Cu siguranță pentru acești pelerini va veni și clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”, a anunțat Constantin Sturzu.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că a cerut Ministerului de Interne să preîntâmpine, prin intermediul prefecturilor, organizarea de convoaie auto care să vină la Iaşi cu pelerini de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Anunț important pentru toți cei care au contract cu PPC, Hidroelectrica, E.ON sau Engie. Totul e gratuit și se poate face în câteva minute
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Doliu în presă. A murit un mare jurnalist. Mesaj emoționant de adio
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Călin Georgescu se întoarce! Declarații delirante despre CINE ar controla ”tot sistemul” din România. Readuce în actualitate tema ieșirii României din UE și NATO!
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?