Decizia surprinzătoare a tribunalului în legătură cu copilul de 6 ani Eitan Biran, singurul supravieţuitor al accidentului de telecabină din Italia

Un tribunal israelian a constatat că Eitan Biran, băiețelul de 6 ani singurul supraviețuitor al tragediei de la telefericul din Mottarone, are legături mai strânse cu familia sa italiană și cu împrejurimile decât cu familia sa israeliană, astfel că a decis ca el să se întoarcă în Peninsulă.
Daniel Spătaru
25 oct. 2021, 20:52
Decizia surprinzătoare a tribunalului în legătură cu copilul de 6 ani Eitan Biran, singurul supravieţuitor al accidentului de telecabină din Italia

Tribunalul pentru Familie din Tel Aviv a decis luni ca Eitan Biran să fie trimis înapoi în Italia, pentru a locui cu mătușa sa italiană, cel puțin până la o posibilă decizie diferită din partea instanțelor italiene. Biran, în vârstă de 6 ani, este singurul supraviețuitor al unui accident de telecabină petrecut în nordul Italiei, în luna mai. Micuţul fusese adus ilegal în Israel, din Italia, de către bunicul său israelian, scrie The Jerusalem Post.

Accidentul s-a soldat cu moartea a 14 persoane, inclusiv tatăl lui Eitan, Amit Biran; mama lui, Tal Peleg; fratele său de un an, Tom; și străbunicii săi, Barbara Cohen Konisky și Itshak Cohen.

Citeşte şi Primele imagini video cu momentul prăbușirii telecabinei din Italia. Cele 14 victime mai aveau un metru și ajungeau în siguranță

Curtea a constatat că Biran avea legături mai profunde și mai confortabile cu familia sa italiană și împrejurimile, decât are cu familia sa israeliană și împrejurimile. În plus, instanța a stabilit că bunicul a încălcat Convenția de la Haga prin luarea lui Biran din Italia fără o decizie judecătorească. De asemenea, judecătoarea Iris Ilutovici Segal l-a obligat pe bunicul matern al copilului, Shmuel Peleg, să achite cheltuieli de judecată de peste 18.000 de euro.

Citeşte şi Telecabina prăbuşită în Italia avea frâna de urgenţă blocată. Mai multe persoane au fost arestate în dosar

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Statul vrea banii românilor de peste 18 ani. Cetățenii trebuie să achite până la 3 aprilie minim 1.000 de lei
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Medicamentele care dispar din farmacii. Toți românii au nevoie de ele
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Rusia a anunțat! Prima decizie după planul de încetare a focului stabilit de SUA cu Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?