Decizie INCREDIBILĂ! Spitalul de Urgenţă din Suceava, amendat pentru că a distrus cuiburile de ciori din curte VIDEO

Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost amendat de poliție din cauza faptului că a distrus cuiburile de ciori din copacii din curtea Spitalului Vechi, a declarat, miercuri, managerul unității medicale, dr. Alexandru Calancea.
Filip Stan
13 oct. 2022, 12:06
Decizie INCREDIBILĂ! Spitalul de Urgenţă din Suceava, amendat pentru că a distrus cuiburile de ciori din curte VIDEO

Doctorul Calancea a afirmat că reclamația a fost făcută de o persoană iubitoare de păsări, care a acuzat spitalul că a distrus cuiburile în perioada clocitului, afectând astfel populația de ciori.

Comisarul-șef al Comisariatului Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu, Adriana Iordache, a declarat că acțiunea spitalului este infracțiune la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Sesizarea penală făcută în vară de Garda de Mediu a ajuns la Parchet, care a solicitat Poliției să facă cercetări. Fapta sesizată, de „deteriorare, distrugere și/ sau culegere intenționată a cuiburilor și/ sau ouălor din natură” pentru toate speciile de păsări, inclusiv migratoare, constituie infracțiune, conform OUG nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate și este sancționată cu amendă sau cu închisoare.

Citeşte şi: Femeie de 24 de ani găsită moartă în casă. Poliția spune că s-a sinucis, dar rudele spun că a fost ucisă: „Era vânătă la mâini, nasul spart. Primise mesaje de amenințare”

„Intenția conducerii spitalului a fost să reducă numărul de păsări care au cuiburi în copacii din curte și care prin mizerie și zgomot afectează atât pacienții, cât și vizitatorii acestora și personalul medical. Din cauza ciorilor băncile din curtea Spitalului Vechi sunt inutilizabile, fiind pline permanent de excrementele păsărilor”, a explicat managerul spitalului, potrivit Monitorului de Suceava.

El susține că personalul spitalului spală zilnic băncile, dar nu poate ține pasul cu zecile de ciori care au cuib în zonă. Aleile de sub copaci sunt de asemenea murdărite permanent de ciori.

Citeşte şi: Cum le răspunde ministrul Marius Budăi pensionarilor care au protestat în stradă, cu ochii în lacrimi, din cauza sărăciei | EXCLUSIV

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Dacia Duster pe care nu poți s-o cumperi din România. Cât costă modelul pe care foarte mulți români și-l doresc
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Cine își serbează onomastica de Florii. Lista completă a numelor și semnificația lor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Substanțele mortale din locuințele românilor. Studiu alarmant
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii