Andre Villas-Boas, fostul antrenor al grupărilor engleze Chelsea şi Tottenham, şi făcut planurile pentru următoarele luni, iar acestea nu sunt legate de fotbal. Portughezul a anunţat că va participa la ediţia de anul viitor a Raliului Dakar, dar cu toate că spera că se va afla în cele 15 zile ale întrecerii pe şaua unei motociclete, el va concura la clasa auto, urmând să conducă o maşină Toyota Hilux. Copilot îi va fi compatriotul său, Ruben Faria.
Citeşte şi RALIUL DAKAR 2018, cea mai lungă ediţie din istorie. Peste 8.700 km, în două săptămâni
„Am vorbit cu prietenul meu, Alex Doringer, managerul echipei KTM, care mi-a spus că voi avea nevoie de un an de pregătire pentru a putea concura la Dakar la clasa moto, şi mi-a spus că mai bine m-aş orienta spre clasa auto. Am luat legătura vu Team Overdrive şi iată-mă aici„, a spus Andre Villas Boas, pentru The Guardian.
Raliul Dakar 2018 va începe pe 6 ianuarie, în Peru, şi se va încheia pe 20 ianuarie, în Argentina. Andre Villas-Boas o ia astfel pe urmele unchiul său, care a concurat la Raliul Dakar în urmă cu 36 de ani.
Andre Villas Boas are 40 de ani şi le-a mai antrenat pe FC Porto şi Zenit St. Petersburg, iar în ultima vreme se vorbise că l-ar fi putut înlocui pe Ronald Koeman, la Everton.