Într-o înregistrare video, Puigdemont l-a propus pe deputatul catalan Quim Torra la Preşedinţia Generalităţii – executivul Cataloniei. Torra, în vârstă de 55 de ani, editor de profesie, ar putea să fie învestit în noua funcţie de către Parlament în următoarele zile.
Guvernul Spaniei a intervenit, miercuri, pentru a bloca drumul către realegerea fostului preşedinte separatist al Cataloniei, forţându-i pe separatişti să prezinte un nou candidat, pentru a putea forma un nou guvern.
Curtea Constituţională a anulat, la rândul ei, o lege votată săptămâna trecută în Parlamentul catalan, prin care Puigdemont ar fi putut fi învestit în absenţă şi care se află în prezent într-o altă ţară.
Citeşte şi Premierul din Kosovo nu vede „nicio analogie” cu Catalonia. Madridul refuză să îl recunoască
Separatiştii catalani au câştigat alegerile regionale din Decembrie, dar nu şi-au ales un nou preşedinte, iar dacă nu va face acest lucru până în 22 Mai, catalanii vor fi convocaţi din nou la urne. În schimb, dacă îşi vor alege un preşedinte care să formeze guvernul, acest lucru le va permite să se elibereze de tutela Madridului impusă după tentativa de secesiune din 27 octombrie.
În prezent, Carles Puigdemont se află în Germania, în eventualitatea unei extrădări în Spania, unde „va fi judecat pentru rebeliune şi deturnare de fonduri publice”, scriu media spaniole.