Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohan, în jurul orei 11.00 un bărbat a sunat la la 112, anunţând că la marginea localităţii Meriş, în zona denumită „Lacuri”, este o maşină incendiată, în care se află două cadavre carbonizate ale unor persoane.
O echipă de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Mehedinţi a plecat la faţa locului pentru cercetări, primele informaţii arătând că maşina incendiată este înmatriculată în Bulgaria.
Ancheta în acest caz va fi coordonată de Parchetul Judecătoriei Strehaia.