Decoraţia lui Tokes, plată pentru susţinerea lui Băsescu la prezidenţiale

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler. Preşedintele i-a acordat decoraţia lui Tokes la nici două săptămâni după turul doi al alegerilor prezidenţiale. În 2010, la un seminar la care Viktor Orban şi Laszlo Tokes vorbeau despre autonomie, Traian Băsescu le-a mulţumit pentru sprijinul acordat în alegeri.
Romania TV
23 aug. 2013, 09:56
Decoraţia lui Tokes, plată pentru susţinerea lui Băsescu la prezidenţiale

Oficial, Palatul Cotroceni a susţinut că acordarea decoraţiei a fost motivată de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”. Totuşi, decorarea lui Tokes poate fi privită şi ca o răsplată pentru sprijinul pe care Traian Băsescu l-a primit la alegerile prezidenţiale din 20. De altfel, preşedintele României le-a mulţumit public lui Laszlo Tokes şi lui Viktor Orban, la seminarul „Tusvanyos 21”, din iulie 2010.  „Domnule Tokes, vă mulțumesc mult și dumneavoastră și lui Victor Orban pentru susținerea pe care mi-a dat-o la alegerile prezidențiale. Totuși, 75% dintre etnicii maghiari au votat cu mine în turul II, sunteţi cam mulţi, nu vă pot fi recunoscător la toţi odată”, declara Băsescu.

De menţionat că Tokes a fost decorat în data de 17 decembrie 2009, la nici doua saptamani dupa turul II (6 decembrie).

Premierul Victor Ponta i-a transmis o scrisoare preşedintelui Băsescu, în care apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune retragerea acestei distincţii.

Premierul aminteşte că, la 27 iulie 2013, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, Tokes a făcut o serie de aprecieri prin care contestă caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. În scrisoare, premierul apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune preşedintelui ca, în baza atribuţiilor constituţionale, să decidă asupra oportunităţii declanşării procedurilor legale în vederea retragerii acestui titlu”, se arată în scrisoare, potrivit Mediafax.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre