Dede Trântorul şi femeia cu voal. Candidaţii insoliţi la preşedinţia Franţei

Cursa prezidenţială din Franţa aduce în prim-plan şi un alt fel de candidaţi, cvasicunoscuţi sau chiar necunosnoscuţi unii dintre ei, un pic atipici şi insoliţi.
Sânziana Stancu
05 mart. 2012, 09:25
Dede Trântorul şi femeia cu voal. Candidaţii insoliţi la preşedinţia Franţei

Publicaţia franceză Paris Match a realizat o listă cu candidaţii mai altfel decât cei obişnuiţi care, în ciuda faptului că nu au reuşit să strângă acel minimum de 500 de semnături continuă să viseze la fotoliul de la Elysee. Iată care sunt aceştia :

1. David Derrien (Dede L’Abeillaud)

Are 41 de ani, este agent de servicii, din Finistere.  În data de 1 martie, era credidat cu 350 de voturi. I se mai spune „candidatul apicultorilor. Dacă va ajunge preşedinte, prima măsură pe care o va adopta va fi „interzicerea insecticidelor sistemice, care rîmân în plantă pe toată durata creăterii acesteia şi contaminează şi albinele. Deghizat în „trântor” şi potreclit Dede L’abeillaud (Dede Trântorul), David se declară „candidatul la apărarea diversităţii biologice”. Pentru Paris Match a explicat că el, „acest personaj burlesc exprimă totuşi un mesaj foarte serios”, iar albina pe care o apără este „santinela stării de sănătate a Pământului”.Pentru a candida, el mai are de strâns până la minimum 500 de semnături.

2. Cindy Lee

Are 40 de ani, este artistă şi locuieşte în Val-de-Marne. Este deja o „veterană” a candidaturii la Elysee, fiind acum la cea de-a treia încercare. Prima măsură pe care o va lua dacă va deveni preşedinte va fi o serie de decizii privind „lupta împotriva delocalizărilor”. Planturoasa Cindy poartă culorile „Partidului plăcerii”, este adepta curentului „happening sexy”, iar filosofia sa este „bunăstare pentru fiecare individ în toate domeniile vieţii cotidiene”. Ea mai propune legalizarea prostituţiei şi redeschiderea caselor de toleranţă. Până la 1 marite, obţinuse 128 de semnături.

3. Francois Amanrich

Are 62 de ani, locuieşte în Drome şi este autorul mai multor scrieri politice. Dacă va ajunge preşedinte, primul lucru pe care îl va face va fi să organizeze un referendum cu 10 întrebări referitoare la principalele probleme ale societăţii, „pentru a-i reda poporului francez suveranitatea”. Se declară „candidatul clerocraţiei”, prin aceasta el înţelegând un mod de guvernare axat pe doi piloni: consultarea regulată a poporului, prin referendum şi un sistem de tragere la sorţi pentru desemnarea liderilor politici. El a depăşit acel minimum de 500 de semnături, având la 1 martie 517, aşa că are toate şansele să ajungă în primul tur.

4. Paul Leoni

Are 71 de ani, a fost garda de corp a preşedintelui Francois Mitterrand şi locuieşte în Val-de-Marne. se declară „candidatul seniorilor” şi a ieşit la pensie. dacă ar deveni preşedinte, prima măsură pe care o va lua ar fi „reactivarea” pensionarilor. El respinge viziunea clasică asupra persoanelor în vârstă şi este în stare să facă pariu că pensionarii sunt la fel de „dinamici” ca şi persoanele tinere şi sunt îndreptăţiţi să aibă parte de bucuriile vieţii ca şi ceilalţi semeni ai lor mai tineri. În data de 29 februarie, el avea 342 de semnături.

5. Maxim Verner

Are 22 de ani, este student în comunicare şi locuieşte în Hauts-de-Seine. spre deosebire de „colegul” său mai în vârstă, Maxim se declară „candidatul tineretului”. Prima măsură pe care ar lua-o dacă ar fi ales preşedinte ar fi să înfiinţeze o fundaţie a „mobilităţii”, prin care constructorii de automobile, drumarii şi benzinarii să finanţeze pregătirea tinerilor pentru obţinerea carnetului de conducere. El spune că „tineretul din ziua de astăzi trece printr-o lungă perioadă de precaritate până la obţinerea primului loc de muncă stabil. Se risipeşte astfel toată energia tinerilor”. Maxim avea la 29 februarie 384 de voturi.

6. Kenza Drider

Are 32 de ani şi trăieşte în Vaucluse. Kenza şi-a construit programul electoral pe opoziţia faţă de legea care interzice portul vălului islamic integral în locurile publice din Franţa. Oficial însă, campania sa este plasată sub semnul luptei pentru drepturile femeilor. Ea nu a obţinut nici măcar un o semnătură, iar după mai multe „lovituri” mediatice la sfârşitul lui 2011, a dispărut „de pe ecranele radarelor”.

7. Patrick de Villenoisy

Are 60 de an şi o firmă care organizează evenimente. Se declară „candidatul monarhiei”, iar platforma lui electorală se axează pe reînfiinţarea monarhiei, cu următoarele „amendamente” : regele să aibă statutul de şef al statului, să îl numească pe primul ministru şi să promulge legile. Să fie şi şef al diplomaţiei franceze, şef al Armatei, al Justiţiei şi, în general … a tot ce se mai poate. Între sloganurile lui de campanie, cele mai puternice sunt : „Vi s-a luat Luna, cereţi Soarele” şi „Când Regele nu e acasă, ticăloşii dansează”. Pînă în data de 4 februarie strânsese 123 de semnături.

8. Victor Izrael

Are 74 de ani şi este oncolog. prima măsură pe care ar lua-o dacă ar fi ales preşedinte , ar fi să „mărească numărul de oncologi pe teren”, potrivit site-ului www.particontrelecancer.com. A fost un candidat misterios, iar în octombrie lucrează şi mai mult din umbră. Nu se precizează nimic despre numărul de semnături pe care le-ar fi strâns.

9. . Stéphane Guyot

Are 42 de ani şi este agent imobiliar. Se declară candidatul „votului în alb”, afirmând că prima măsură pe care ar lua-o dacă ar fi ales preşedinte, ar fi „demisia”. El vrea să fie ales de cei care nu vor să aleagă, după cum a explicat  ce înseamnă votul alb, precizând că va demisiona „în primele 100 de yile de la începutul mandatului de preşedinte. După aceasta, ar organiza un nou tur de scrutin, în care nu le va mai permite perdanţilor din scrutinul precedent să se înscrie în cursa prezidenţială.

 

 

 

 

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara stârnește polemici: „N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Schimbări la Casa de Pensii. Tot ce trebuie să știi pentru 2025
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Klaus Iohannis nu a desemnat încă un premier după consultările de la Cotroceni
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul staţiunilor de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa. Bucureştenii pot ajunge la două dintre ele în 6-7 ore de mers cu maşina