Dedeman, anunţ oficial. Este vorba de 4 milioane de euro

Dedeman, companie fondată de frații Dragoș și Adrian Pavăl, anunță că instalează centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile a 28 de magazine din rețea, iar valoarea investiției depășește 4 milioane de euro.
Filip Stan
24 apr. 2020, 08:56
Dedeman, anunţ oficial. Este vorba de 4 milioane de euro

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, a anunțat că instalează centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile a 28 de magazine din rețea.

Curentul electric produs prin intermediul acestora va fi destinat exclusiv autoconsumului, iar perioada de utilizare va fi de minimum 25 de ani.

Pentru început, centralele fotovoltaice vor fi instalate în 28 de magazine Dedeman, urmând ca proiectul să fie implementat treptat în toată rețeaua.

Cele 28 de centrale vor fi instalate în magazinele București Băneasa, București Pantelimon, București Theodor Pallady, București Colentina, Bacău Abatorului, Comănești, Constanța Agigea, Deva, Focșani, Galați, Hunedoara, Iași Primăverii, Miercurea Ciuc, Onești, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara Calea Șagului, Turda, Vaslui, Zalău și în centrul logistic din Techirghiol.

Puterea totală instalată în cele 28 de locații va fi de peste 7 MWp și va asigura aproximativ 30% din consumul anual de energie electrică necesar desfășurării activității magazinelor.

Bolnav de coronavirus confirmat la magazinul Dedeman din Reşiţa 

„Am făcut această investiție cu gândul la viitor. Pe lângă aspectele de ordin financiar, am luat în calcul și efectele benefice pe care generarea de energie verde le are asupra mediului înconjurător. Energia solară este o sursă de energie curată și inepuizabilă și trebuie să învățăm s-o exploatăm cât mai corect și cât mai mult posibil. Natura ne-a oferit dintotdeauna mijloacele și condițiile necesare unui trai bun. Acum mai mult ca oricând, trebuie s-o răsplătim la rândul nostru prin grijă și eforturi permanente orientate către o dezvoltare sustenabilă,” a declarat Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.

„Fiind un proiect destinat exclusiv autoconsumului, puterea instalată și implicit numărul de panouri montate depind de consumul de energie electrică al fiecărui magazin în parte. Dacă ar fi să facem o medie, fiecărei locații îi revin aproximativ 900 de panouri solare, ceea ce înseamnă o putere instalată de circa 260 kWp/magazin,” a declarat Marian ADAM, Manager energetic Dedeman.

Pentru realizarea acestui proiect au fost semnate contracte cu 2 companii, E.ON Energie România SA și Simtel TEAM SRL, iar durata de implementare pentru prima etapă a investiției este de 12 luni din momentul semnării contractelor.

Investiția totală depășește suma de 4 milioane de euro.

Centralele electrice fotovoltaice funcționează pe baza panourilor solare, ce transformă direct energia luminoasă din razele solare în energie electrică, fără emisii de substanțe nocive în atmosferă.

Spynews
Care sunt cerințele lui Maluma pentru a cânta la Neversea. Artistul a venit însoțit de 40 de persoane
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Câtă apă e bine să bei pe caniculă dacă ai peste 50 de ani. Explicația specialiștilor te va surprinde
Capital.ro
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6 IULIE: Se face ca în toată lumea
Playtech.ro
ȘOC! Lidia Buble, cea mai FIERBINTE apariție pe plajă. A lăsat TOT la vedere, a încins atmosfera
DailyBusiness
Statul nu mai oferă bani acestor români! Anunțul oficial
Adevarul
Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: „Cu românii nu se poate face nimic“
Spynews
CFR Călători, vești bune pentru români! S-au anunțat reduceri de 20%
Spynews
Star Matinal. Joaquin Bonilla, decizia care i-a schimbat viața. A lăsat Mexiul pentru a se muta în România: „Am primit un mail” / VIDEO
Evz.ro
Cu ce se ocupă Adriana Muraru, fosta „rivală” a Andreei Esca. Jurnalista s-a reprofilat după plecarea de la PRO
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Cancan.ro
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
MAI menține ordonanța privind suspendarea permiselor șoferilor testați FALS pozitiv pentru substanțe interzise. Cu ce soluție vine Ministerul
Capital.ro
Decizie pentru TOATE FEMEILE din România. Anunț venit chiar astăzi, 6 IULIE: Semnez şi promovez
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Marcel Ciolacu promite dubla cetățenie pentru românii din Spania până la finalul anului
MediaFlux
CONTROALE MAJORE în TRAFIC! E PRĂPĂD
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!