Delegaţia social-democraţilor a fost condusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, iar din aceasta au mai făcut parte secretarul general al partidului, Marian Neacşu, şi vicepreşedinţii Viorel Ştefan, Gabriela Firea şi Georgian Pop, potrivit News.ro.
O misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se află în România, în perioada 2-15 martie, pentru evaluarea anuală a economiei româneşti. „Misiunea va avea întâlniri cu autorităţile române, dar şi cu reprezentanţi ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociaţiilor patronale, ai mediului academic şi cu reprezentanţi ai băncilor„, anunţa un comunicat FMI.
Misiunea este condusă de pakistanezul Reza Baqir, numit în ianuarie 2016 şef al misiunii FMI pentru România. Acesta a efectuat deja o primă vizită la Bucureşti, în perioada 12-15 ianuarie, pentru a fi prezentat autorităţilor române.