Încă o demisie în rândul consilierilor PSD Pașcani din legislativul local. Este vorba despre tânărul Paul Costan, cel care a devenit consilier local în urma demisiei lui Dragoș Ionescu. Costan a ocupat această funcție din data de 31 octombrie 2013, atunci când a depus și jurământul.
Acesta și-a depus deja demisia la secretariatul Consiliului Local, care urmează să ia act de decizia alesului. În cererea scrisă Paul Costan a invocat motive personale. Potrivit newspascani.com, surse din cadrul organizației au precizat faptul că acesta și-ar fi găsit un loc de muncă în Anglia, acolo unde s-ar afla deja.
Locul acestuia urmează să fie luat de Adriana Dondaș, cea care este următoarea pe lista PSD.