Denisa Manelista, găsită inconştientă de mama sa. Alertă de gradul 0 în familia artistei

Problemele par să fie din ce în ce mai grave pentru Denisa Manelista. Iar într-una dintre serile trecute, vedeta le-a provocat apropiaților ei momente de panică cum nu au mai avut, mama sa fiind, spun sursele noastre, cea care ar fi găsit-o în stare de inconștiență.
Iulian Tudor
19 mai 2017, 08:29
Denisa Manelista, găsită inconştientă de mama sa. Alertă de gradul 0 în familia artistei

După ce Denisa Manelista a început tratamentele care se fac, de cele mai multe ori, în momentele în care organismul este pe punctul să cedeze, încă o veste cumplită a apărut în viața apropiaților ei, scrie spynews.ro. Mai exact, susțin sursele noastre, în urmă cu câteva zile, mama ei a fost cea care a găsiut-o pe Denisa, întinsă în pat, în stare de inconștiență.

Citeşte şi  Ambulanţa, chemată de urgenţă acasă la Denisa Manelista. Mama cântăreţei, surprinsă în timp ce plânge pe balconul apartamentului

Speriată din cale afară, crezând că s-a întâmplat ceva, femeia a încercat să o trezească, apelând, în final, în disperare de cauză, la ajutorul medicilor. Și, pare-se, starea în care era Denisa a durat destul de mult, mai bine de o oră…

Iar medicii, după ce au stabilizat-o, din nou, pe artistă, i-au explicat femeii care nu se mai putea opri din plâns că asemenea crize sunt, din păcate, de așteptat și că Denisa este în pericol, singura variantă viabilă pentru talentata artistă fiind să urmeze, cu strictețe, tratamentele recomandate de doctori și să spere, în continuare, la o minune.

Citeşte şi ANUNŢ ŞOC. DENISA MANELISTA ar fi suferit o intervenţie chirurgicală. Ficatul artistei ar fi cedat

Denisa Manelista, apel pentru amici: „Rugati-vă pentru mine”

„Am început să mă simt mai bine. Dacă ieri eram la nota 0, acum sunt la nota 5. Deja simt anumite îmbunătățiri, am început, cred eu, lentul și lungul proces de vindecare. Vitalitatea începe să revină în mine. Și medicii au constatat că sunt mai bine. Nu pot spune acum mai multe, dar cred că va fi bine. Rugați-vă pentru mine”, a mai transmis Denisa Manelista.
De altfel, de câteva zile, pe lângă tratamentele medicale specifice bolii de care suferă, Denisa a început și un tratament complementar, naturist. Astfel, zi de zi, Denisa bea sucuri de sfeclă roșie, morcovi și măr și face perfuzii cu vitamina C și speră la o minune care să o vindece și care să o facă, din nou, să se bucure de vâsta de 27 de ani.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Câtă apă se pune la ciorbă, de fapt. Aceasta e cantitatea corectă, dacă vrei să-ți iasă cel mai bun gust
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne fără șanse. Verdict privind decizia CCR: Au primit ordin
Playtech.ro
Cât costă un buncăr antiatomic, în România. Preţurile au crescut după ce românii au început să le caute
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Marele risc de la bancomat. Pericol pentru posesorii de carduri
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Poza din Dubai cu Gabriela Cristea care i-a REVOLTAT pe fani. Cum a apărut alături de Tavi Clonda, în DEȘERT: 'Ce penibili pot fi!'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Jennifer Lopez și Ben Affleck Divorțează Oficial
MediaFlux
Episcopia care organizează ”MISS CIMITIR”. Cine câștigă concursul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania