Denisa și Flick spun că au fost țepuiți de o fotografă ucraineană. Totul s-a întâmplat chiar la botezul fiicei lor

Denisa și Flick spun că au trecut prin momente delicate chiar la botezul fetiței lor, Eva Maria, în urmă cu o lună, atunci când micuța a fost creștinată. Cei doi s-au plâns că au fost țepuiți de un fotograf de origine ucraineană.
Alina Costache
10 sept. 2022, 16:45
Denisa și Flick spun că au fost țepuiți de o fotografă ucraineană. Totul s-a întâmplat chiar la botezul fiicei lor

În urmă cu o lună, la mijlocul lunii august, Denisa și Flick au avut parte de unul dintre cele mai importante momente din viața lor, botezul micuței lor. Eva Maria a fost creștinată în aceeași cristelniță și în aceeași biserică în care și tatăl ei a fost botezat.

Evenimentul se anunța unul de poveste. Toți cei dragi urmau să le fie alături și împreună urmau să petreacă până în zori. Zis și făcut, numai că cei doi părinți au avut parte de un șoc în momentul în care s-au trezit la eveniment fără fotograf.

Ținând cont de situația grea în care se află cetățenii ucraineni din cauza războiului, Denisa Filcea a decis să facă o faptă bună și să angajeze un fotograf ucrainean pentru a se ocupa de pozele de la botezul fiicei sale.

Mare i-a fost dezamăgirea, spune ea, în momentul în care fotograful a plecat imediat după biserică, refuzând să facă poze și la petrecere. Și, mai mult decât atât, Denisa spune că i-a și șantajat. Le-a spus că în cazul în care nu va primi mai mulți bani, va șterge toate fotografiile făcute în timpul slujbei.

„Postăm cu întârziere fotografiile de la botezul Evei și aste pentru că am avut o experiență cum nu doresc nimănui… Fotografiile acestea sunt de fapt făcute a doua zi după eveniment când am realizat cu disperare că fetița mea nu va avea fotografii cu mami și tati de botez, așadar ne-am îmbrăcat din nou la fel toți și am chemat un alt fotograf.

Pe scurt fotograful pe care l-am ales pentru botez a refuzat să ne mai facă poze când am ajuns acasă de la biserică și efectiv s-a luat și s-a dus…(am vrut eu să fac un bine și am ales un fotograf ucrainean 😅). Colac peste pupăza ne-a și șantajat vreo 2 saptamâni că dacă nu ii mai dam 250€ în plus fată de cât plătisem deja pentru servicii neprestate complet, va șterge și puținele poze pe care le făcuse la biserica…”, a scris Denisa Filcea pe Instagram.

Cum arată Denisa Filcea la doar câteva zile de la naștere. Soția lui Flick și-a surprins toți fanii cu silueta ei

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Șoferii drogați nu mai scapă. Pedepse fără precedent
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai