Densitatea copacilor de la marginea străzilor influenţează sănătatea fizică şi psihică

Cu cât există mai mulți copaci pe marginea străzilor, cu atât mai bine se simt cei care locuiesc pe acele străzi, efectul fiind atât fizic, cât și psihic - cel puțin așa arată un studiu realizat de o echipă de cercetători americano-canadiană, care stabilește acest lucru pe baza unei asocieri statistice (în urma unor calcule complexe).
Filip Stan
09 oct. 2015, 15:07
Densitatea copacilor de la marginea străzilor influenţează sănătatea fizică şi psihică

Cercetătorii au realizat studiul în două etape, detaliază vineri passionsante.be. În primul rând, cu ajutorul unor imagini luate din satelit s-a determinat densitatea copacilor din cartierele orașului canadian Toronto. Datele au fost apoi corelate cu răspunsurile câtorva zeci de mii de locuitori, care au participat la o cercetare asupra percepției stării de bine, tulburărilor cardiace și metabolice, precum și a sănătății mentale.

După ce au fost luați în considerare o serie de parametri (vârstă, statut socio-economic), cercetătorii au ajuns la concluzia că densitatea copacilor de la marginea străzilor este corelată cu starea fizică și psihică: cu cât sunt mai mulți pomi, cu atât rezultatele sunt mai bune. Chiar dacă nu pot stabili o legătură de la cauză la efect, specialiștii emit totuși ipoteze, cum ar fi calitatea aerului, scăderea stresului sau încurajarea activității fizice (plimbări, jogging).

Admițând că studiul lor are limite, oamenii de știință afirmă că acest efect pare evident și recomandă plantarea unui număr cât mai mare de copaci pe cât de multe străzi posibil. Și în primul rând, să nu se mai taie fără motiv (valabil) pomii care există, încheie passionsante.be.

Citeşte şi Emoţiile pozitive au efecte benefice asupra sănătăţii fizice şi mentale

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!