DEPENDENŢA de telefon şi Internet. E o FIŢĂ să comunicaţi prin SMS sau Facebook? Ce spun psihologii

Perioada adolescenţei este una dificilă. Psihoterapeutul Alina Plăişeanu confirmă această sintagmă, spunând că „adolescenţii sunt foarte influenţabili. Ei acum se modelează, discriminează, pot face diferenţa, sortează, selectează mult mai mult, înţeleg diferenţele dintre bine şi rău, sunt clar mult mai conştienţi, dar în acelaşi timp nu sunt definitivaţi ca structură şi se duc şi ei după val şi ce are toată lumea e bine”.

Comportamentul, trăirile, sentimentele tinerilor sunt influenţate de reţelele de socializare. Adolescenţii preferă din ce în ce mai mult să se ascundă şi să comunice prin intermediul unor aparate şi programe. Acest lucru nu este însă ceva negativ. Cu o anumită limită, tehnologia este foarte benefică.

„Reţelele de socializare au şi un plus, au şi un minus. În principiu, cam toate lucrurile în viaţă au şi avantaje şi dezavantaje. Avantajul ar fi că (reţelele de socializare n.r.) aduc foarte mulţi oameni împreună şi practic în felul acesta ajung să lege relaţii mai uşor, facilitează comunicarea şi pe bussiness, şi pe job-uri, şi personală şi experienţială şi e mai simplu, e mai eficient, e mai rapid şi poţi să faci mai multe lucruri deodată. Poate să faciliteze şi crearea de relaţii şi de aprofundare a relaţiilor mai târziu. Sigur, mailul sau LinkedIn-ul pe telefon, orice chestie de bussiness pe telefon este foarte importantă pentru că îţi eficientizează lucrul, nu mai trebuie să ajungi la un calculator”, spune, pentru ROMÂNIATV.NET, psihoterapeutul.

Cu toate acestea, există şi multe dezavantaje în ceea ce priveşte tehnologia şi reţelele de socializare. Mai ales că mulţi tineri devin dependenţi şi chiar şi atunci când se află în oraş cu prietenii aleg să comunice cu aceşti tot prin intermediul reţelelor de socializare şi nu faţă în faţă.

Alte articole

Psihologul tău știe ce nu vrei să spui: Ce dezvăluie subconștientul?

Descoperire macabră a autorităților. Doi adolescenți de 14 și 15 ani au fost găsit morți pe câmp, după ce fugiseră de acasă. Un alt adolescent a murit la spital, după ce a fost bătut de colegi

„Minusurile ar fi că nu mai există contactul acesta autentic. Momentul în care noi vorbim faţă în faţă asta implică să vedem pe lângă discursul pe care îl avem şi conversaţia şi un dialog non-verbal, să ne mişcăm într-un anumit fel, să avem diverse tonalităţi ale vocii, să reacţionăm. Reacţiile pot fi diverse, mai ales la adolescenţă, când ei parcurg perioade şi perioade şi au şi suişuri şi coborâşuri. E o vârstă a transformărilor. Ei gestionează mult mai uşor emoţiile şi trăirile dacă există interfaţa asta de telefon, de laptop. Dacă ar fi faţa în faţă, ei ar da mai multe de înţeles, s-ar ruşina mai repede, ar vorbi mai puţin. Dacă vorbim de elementul de ruşine, el dispare în momentul în care ai o interfaţă, pentru că transmiţi un conţinut lipsit de emoţii, lipsit de orice implicare non-verbală, de orice trăire pe care celălalt poate să o vadă şi să o recunoască într-un fel. Tu ai această trăire, dar nu ai un feedback de la celălalt. Când îl ai pe celălalt în faţă, el observă şi chiar dacă nu interpretează şi înţelege exact prin ceea ce treci tu, resimte lucrul acesta, iar tu începi să-ţi pui întrbări „dar poate ar fi trebuit să fiu aşa” şi apare problematizarea asta. Dacă noi suntem prieteni şi stăm la o masă şi totuşi vorbim pe telefon, cred că deja de la un punct încolo intră într-o rutină şi ajunge să fie un comportament obişnuit”, explică Alina Plăişeanu.

Potrivit psihologului, acest comportament al adolescenţilor de a comunica prin sms, pe Facebook sau alte reţele de socializare în detrimentul comunicării faţă în faţă nu este o fiţă, ci „este un fel de creştere a eului: „Uite ce am eu”, „Uite ce folosesc”, de susţinere a stimei lor de sine. Cu toate că poate părea fiţă, ei sunt încurajaţi, se simt bine dacă sunt în ton cu lumea. Ei încearcă să se alinieze şi să fie cumva la fel ca ceilalţi”.

Psihoterapeutul Alina Plăişeanu a subliniat faptul că adolescenţii aleg această variantă „pentru că este mai simplă şi lipsită de emoţionalitate. Ei nu se arată pe ei, probabil fiindu-le teamă să se arate. Adolescenţii gândesc anticipatoriu, plănuiesc ca totul să fie bine, totul e pentru acceptare şi intruziune socială. Suntem fiinţe sociale şi pentru asta trăim. De asta se retrag, e mai „safe”. Ei nu mai pot lega relaţii autentice, pentru că o relaţie autentică chiar şi între adolescenţi este când „vin şi îţi plâng pe umăr şi tu o să mă înţelegi”. Chestia asta nu mai există, relaţiile nu mai sunt aşa de apropiate şi automat există din ce în ce mai multe mecanisme de apărare, din ce în ce mai multă distanţă, dezvăluiri din ce în ce mai puţine”.

Prin ascunderea în faţa unui calculator, adolescenţii evită contactul social, deşi chiar ei prin reţelele de socializare caută contact social şi acceptarea, însă încercând să îl evite, face ca totul să pară un paradox.

Cum pot părinţii să estompeze dependenţa copiilor pentru tehnologie

Pentru a ajuta adolescentul să se detaşeze de această dependenţă este bine ca părinţii să iasă în oraş cu copiii lor şi să le arate, să îi înveţe, să le dea un exemplu simplu că se poate comunica şi fără telefon sau alt intermediar tehnologic care le poate masca trăirile şi sentimentele. 

„Chiar şi la vârsta adolescenţei, părinţii mai au foarte multe de spus, mai au un aport foarte mare în a educa şi a învăţa copilul. Cred că este important să facă ei primul pas în a experimenta genul acesta de interacţiune cu copilul, adică să iasă cu copilul la o masă şi să vorbească despre ce vrea el, să îi arate cum este să facă şi aşa. Părintele trebuie să explice: „uite există şi partea cealaltă şi uite care sunt avantajele ei şi care e aportul pe care ţi l-ar aduce„. Părinţii ar trebui să facă lucrul acesta cu copii lor, să fie ei în acţiune, să îi înveţe ei şi să le explice într-un mod simplu şi asertiv, şi nu punitiv sau impunător. Adolescentul trebuie să înţeleagă de ce faci lucrul acela. Trebuie explicat foarte clar: „Eu cred că ar fi bine să încerci şi asta”. Adolescentul trebuie să înţeleagă că tu vrei să-l sprijini, să îl ajuţi şi să îi arăţi şi altă variantă”, spune, pentru ROMÂNIATV.NET, Alina Plăişeanu.

Psihoterapeutul Alina Plăişean explică faptul că această dependenţă poate deveni îngrijorătoare „dacă se întâmplă tot timpul şi nu mai există contact. Depinde foarte mult de structura fiecărui om şi de nivelul de lărgire, de cunoaştere şi de sprijin”.

Citeşte şi Ghid pentru părinţi. Cum gestionăm gelozia copilului pe fratele mai mic