Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, Legea asistenţei sociale.
Potrivit Mediafax, deputaţii Opoziţiei nu au votat, Eugen Nicolăescu anunţând că reprezentanţii PNL şi PSD vor supraveghea votul deputaţilor puterii.
Săptămâna trecută, deputaţii au adoptat pe articole proiectul, dar nu au reuşit să dea votul final, reprezentanţii Opoziţiei acuzînd fraudarea votului electronic.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, pe care Senatul l-a adoptat tacit, după ce a fost blocat timp de două luni.
De asemenea, deputaţii au adoptat, cu 168 de voturi „pentru”, 111 voturi „împotrivă” şi 14 abţineri, Legea privind câinii comunitari.
Legea a fost adoptată după mai multe săptămâni de amânări.
Viceliderul grupului PSD Aura Vasile a propus şi de această dată retrimiterea proiectului la comisie, însă propunerea a fost respinsă prin vot de către plen.
Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.