Membrii comisiei au modificat, în acest sens, Legea de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului, însă nu au finalizat raportul asupra acestui proiect.
„Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, prevede textul adoptat.
De asemenea, funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestuia. Salarizarea Avocatului Poporului se face conform Anexei nr. IX – funcţii de demnitate publică.
Comisia juridică continuă dezbaterile asupra proiectului de lege şi în şedinţele următoare. După finalizarea raportului, acesta va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este prima Cameră sesizată.