Cristian Rizea poate fi reţinut, dar NU şi arestat, a decis Camera Deputaţilor. Ce declară deputatul UPDATE

Cristian Rizea poate fi reţinut de procurorii DNA, dar nu şi arestat, au decis miercuri deputaţii prin vot. Camera Deputaţilor a admis cererea DNA de încuviinţare a reţinerii lui Cristian Rizea în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, dar nu şi cererea de arestare. Pentru arestare mai era nevoie de două voturi.
Filip Stan
09 mart. 2016, 06:34
Cristian Rizea poate fi reţinut, dar NU şi arestat, a decis Camera Deputaţilor. Ce declară deputatul UPDATE

UPDATE 15.15 Cristian Rizea a declarat după încheierea votului că are încredere în justiţie şi va reuşi să-şi dovedească nevinovăţia.

„Asa cum am spus de la inceput, am dovedit ca cererea procurorilor a fost prematura si le multumesc colegilor deputati ca justitia nu se face cu catuse la maini. De fiecare data am spus, am incredere in justitie si in sistemul juridic din Romania. A fost un examen greu si pe care, asta este, trebuie sa il trec. Si ca dovada ca nu am vorbit fara acoperire, aceste lucruri exista de 7 ani de zile. Niciodata nu am fost audiat in aceasta speta. Singura proba este un martor care in 2011 a spus un lucru si care, dupa 5 ani de zile, pentru ca a avut niste probleme, si-a schimbat declaratia. Este incredibil cum delatiunea a devenit un sport national in Romania”, a declarat Cristian Rizea.

El a mai spus că este pregătit pentru reţinere.

„Sunt pregatit, am fost pregatit pentru orice pentru ca nu imi este frica decat de Dumnezeu. Am mai spus, adevarul va iesi la iveala pentru ca ma consider nevinovat”, a spus deputatul.

Cristian Rizea a reluat declaraţia că nu mai candidează la Primăria Sectorului 5.

„Nu, eu cand spun un lucru ma tin de cuvant. Si in fata dvs, si in fata cetatenilor din Sectorul 5, pe care mi-am dorit sa ii reprezint. Nu s-a putut, asta este. Dar demnitatea nu o sa mi-o ia nimeni”, a spus Cristian Rizea.


UPDATE 14.54 Rezultatul votului pentru încuviinţarea cererii de arestare a lui Cristian Rizea:

Total deputaţi: 379

Deputaţi prezenţi: 243 (cvorum asigurat)

Voturi exprimate: 226

Voturi anulate: 1

Voturi pentru: 120

Voturi contra: 105

Abţineri: 0

Cererea de încuviinţare a reţinerii lui Cristian Rizea NU a primit aprobarea Camerei Deputaţilor. Cererea trebuia să aibă majoritatea voturilor, care însemna 122 din totalul de 243 de deputaţi prezenţi. Cererea de încuviinţare a arestării a întrunit doar 120 de voturi, cu două mai puţin decât era necesar pe a întruni majoritate.

 

UPDATE 14.30 S-a încheiat votul pentru încuviinţarea cererii de arestare a lui Cristian Rizea. Urmează numărarea bilelor.


UPDATE 14.05 A început votul pentru încuviinţarea cererii de arestare a lui Cristian Rizea.


UPDATE 14.02 Rezultatul votului pentru încuviinţarea cererii de reţinere a lui Cristian Rizea:

Total deputaţi: 379

Deputaţi prezenţi: 272 (cvorum asigurat)

Voturi: 255

Voturi pentru: 141

Voturi contra: 114

Abţineri: 0

Cererea de încuviinţare a reţinerii lui Cristian Rizea a primit aprobarea Camerei Deputaţilor.


UPDATE 13.47 Votul pentru încuviinţarea cererii de reţinere a lui Cristian Rizea s-a încheiat. Urmează numărarea bilelor.


UPDATE 13.35 Votul a fost întrerupt de două ori, după ce au fost semnalate tentative de înregistrare video a felului în care votează deputaţii. Deputatul Remus Cernea a fost admonestat în legătură cu aceste incidente.

Votul este secret cu bile, iar regulamentul nu permite înregistrarea felului în care votează deputaţii.


UPDATE 13.15 A început votul cu bile pentru cererea de încuviinţare a reţinerii lui Cristian Rizea.


UPDATE 12.30 Cristian Rizea a luat cuvântul în plen. El s-a apărat cu copilul pe care vrea să-l adopte.

„Am acest copil de doi ani şi jumătate pe care l-am adoptat şi pentru care vreau să mă lupt şi să-mi dovedesc nevinovăţia. Eu şi soţia suntem în proces de adopţie, care se va încheia în noiembrie acest an. Doamnelor şi domnilor, vă las pe dvs să decideţi dacă procesul de adopţie va fi dus la bun sfârşit şi dacă acest copil va avea o familie”, a declarat Cristian Rizea în apărarea sa.


UPDATE 12.10 Deputații au început, miercuri, dezbaterea în plen pe solicitările DNA privind reținerea și arestarea preventivă a social-democratului Cristian Rizea.

––––––––––––––––––––––––

„Miercuri, de la 10.00 la 12.00, are loc plenul Camerei Deputaților cu dezbateri pe problemele înscrise pe ordinea de zi, de la ora 12.00 la 12.45 se va analiza cererea ministrului Justiției și cele două rapoarte ale Comisiei juridice vizavi de reținerea și arestarea domnului Rizea, iar după aceea va fi votul final pe inițiativele legislative și două voturi cu bile pe cele două rapoarte ale Comisiei juridice”, a spus Niculae Mircovici, secretarul Camerei Deputaților.

La începutul săptămânii Comisia Juridică a dat un vot pozitiv în cazul cererilor DNA care îl privesc pe Cristian Rizea. În ceea ce privește solicitarea de încuviințare a reținerii, au fost 13 voturi „pentru”, trei „împotrivă” și trei abțineri. Cât despre solicitarea de arestare preventivă, în cazul ei au existat 11 voturi „pentru”, trei „împotrivă” și cinci abțineri.

Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Citeşte şi: Cristian Rizea, aviz pentru reţinere şi arestare la Comisia Juridică. Votul în plenul Camerei Deputaţilor, miercuri

Cristian Rizea ar fi primit 300.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni în favoarea acestuia la RAAPPS și la primăria comunei Chiajna.

„La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înțelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie2009, a primit suma de 100.000 euro – în total 300.000 euro – pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna”, conform DNA.

„Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv. În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici”, a comunicat DNA”, mai susțin procurorii.

asa cum am spsu de la inceptu ma dovedit ca ceere procurorilor a ofst prematura si le mult colegilor deputati ca justitia nu se face cu catuse la maini
1.51.03 de fiecare data am spus, am incredere in justitie si in sistemul juridic din Romania

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ce să bei la primele ore ale dimineții pentru a-ți îmbunătăți memoria și metabolismul. Este mai bună decât cafeaua
Capital.ro
Călin Georgescu NU poate fi oprit. Maestrul Florin Zamfirescu a amuțit România: Câștigă cu 80%
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Cât mai e până trecem la ora de vară 2025. Ce și cum se schimbă
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Menajera l-a costat mariajul, iar divorțul, casa! Unde a ajuns să locuiască fostul campion român, după ce a rămas fără vila din
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Încalcă principiile fundamentale ale Constituției României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Guvernul adoptă bugetul pentru 2025 în cadrul unei ședințe speciale
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România