Deputaţii s-au OPUS liberalizării pieţei gazelor, care era programată pentru 1 aprilie

Deputaţii reuniţi marţi în Comisia pentru Industrii şi Servicii au respins raportul de modificare a Legii Energiei, ceea ce înseamnă că liberalizarea pieţei gazelor se amână pentru o dată ce va fi anunţată ulterior.
Filip Stan
14 mart. 2017, 14:06
Deputaţii s-au OPUS liberalizării pieţei gazelor, care era programată pentru 1 aprilie

„Am respins acest raport, pentru că altfel ar fi avut loc un impact deosebit de puternic asupra consumatorilor, în special a celor casnici. Aşteptăm o argumentaţie mai solidă din partea Guvernului şi ANRE (n.n. – Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) şi vrem să vedem şi strategia energetică. Deja sunt semnale că s-au cerut majorări şi cu peste 70% a preţurilor la gaze, ceea ce noi nu putem să acceptăm”, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul Sorin Bumb, după şedinţa Comisiei pentru Industrii.

Oficialul a precizat că iniţiatorii modificării Legii Energiei (Guvernul României, printr-o Ordonanţă de Urgenţă) „vor trebui să vină cu un raport mai convingător” şi „să prevadă măsuri concrete pentru atenuarea impactului scumpirii gazelor asupra populaţiei”.

La 1 aprilie era programată liberalizarea completă a pieţei gazelor, ceea ce presupune că inclusiv populaţia – consumatorii casnici – ar plăti acest combustibil la preţul pieţei, fără a mai beneficia de măsuri de protecţie faţă de eventualele fluctuaţii.

La sfârşitul săptămânii trecute, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a anunţat că piaţa de gaze nu e pregătită pentru liberalizarea completă, prevăzută pentru data de 1 aprilie 2017, şi a solicitat o amânare a acestui termen, estimând în caz contrar creşteri dramatice de preţuri mai ales în iarna următoare.

„Trebuie menţionat faptul că preţul gazelor naturale din import este stabilit printr-un mecanism care are în vedere corelarea cu preţul petrolului (media pe ultimele 9 luni) şi cursul leu/dolar USD”, a precizat federaţia ACUE.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru sezonul rece 2017-2018, „prognozele privind preţul de import al gazelor naturale – care (în absenţa unui preţ corect al gazului din producţia internă, rezultat al cererii şi ofertei într-o piaţă lichidă şi funcţională) va rămâne singurul preţ de referinţă pe piaţa gazelor naturale – indică pentru sfârşitul anului o creştere extrem de importantă a costului gazului natural ca marfă (aproximativ 100 lei/MWh în trimestrul 3 şi 104 lei/MWh în trimestrul 4)”, au avertizat reprezentanţii furnizorilor de utilităţi.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Klaus Iohannis nu mai are scăpare: De neimaginat!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Trump vrea să retragă 20.000 de soldați din Europa. Pentru cei care rămân ar dori o contribuție financiară din partea țărilor europene
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Omleta inedită cu care Andreea Bălan își răsfață familia. Fetele ei o adoră și se gătește diferit față de cea clasică
Spynews
Elev român, admis la Stanford: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține parcursul lui Filip Bușcu, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Evz.ro
Un gest banal de la bloc, interzis. Mulți greșesc și riscă sancțiuni
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Lista județelor vizate
Cancan.ro
Dana Roba are iubit nou! A făcut anunțul chiar ea: ”Dragostea nu are vârstă”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
A dispărut din România. Schimbare la plata cu cardul. Se aplică în toate magazinele din țară
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Româncă, reținută și expulzată din Serbia pe motive de securitate națională
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE între PUTIN și TRUMP. AMENINȚARE fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Avantajele Revolut dispar unul câte unul: băncile locale vând euro mai ieftin