Deputatul Cristina Dumitrache s-a căsătorit la Constanţa

Cristina Dumitrache, deputat PSD, a fost mireasă, iar preşedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a fost naş. Cununia a fost oficiată la o biserică catolică, slujba fiind oficiată atât în română, cât şi în latină, fapt care l-a făcut pe naşul Zgonea să se declare impresionat de faptul că slujba a fost rostită şi în română, dar şi... în italiană. La petrecere au fost prezenţi politicieni, dar şi oameni de afaceri.
Filip Stan
08 iul. 2013, 15:30
Deputatul Cristina Dumitrache s-a căsătorit la Constanţa

„Cu siguranţă a ieşit mai bine decât speram. M-am simtit extraordinar. Emoţionată şi foarte fericită”, a spus Cristina Dumitrache la ieşirea din biserică alături de soţul ei, George Teşeleanu.

Acesta este cel de-al treizecilea cuplu năşit de preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, dar este prima dată când cununia religioasă are loc după rit romano-catolic. Acesta lucru l-a derutat puţin pe Zgonea care a avut impresia că liturghia a avut loc în italiană, deşi era latină. „Este prima cununie religioasă romano-catolică şi este deosebită. Cei doi preoţi au fost deosebiţi, au spus slujba şi în italiană, şi în română. Este un pas important. Le-am promis că o să fiu întotdeauna, şi la bine, şi la greu, lângă amândoi. O ştiu (n. red. – pe Cristina Dumitrache) de când era mică şi pentru mine este o plăcere să le fiu naş”, a declarat Zgonea, citat de replicaonline.ro.

Petrecerea de nuntă a avut loc la Restaurantul Bavaria Blu din Mamaia, acolo unde au fost aşteptaţi 500 de invitaţi. La marele eveniment a fost prezent şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, senatorul Nicolae Moga, cântăreţul Tudor Gheorghe, directorul SC RAJA SA, Felix Stroe, afaceristul Cristi Borcea, deputatul PNL Cristina Pocora, bună prietenă cu mireasa, şi soţul ei Dan Cruceru, prezentatorul Poveştirilor Adevărate, de la Acasa TV, Tudor Gheorghe şi mulţi alţii.

Invitaţi să le dea sfaturi tinerilor însurăţei, invitaţii s-au străduit să le fie de folos, deşi în cazul lui Mădălin Voicu, sfatul este tardiv. „În primul rând, să nu se căsătorească. O slujbă e mai importantă, te încarcă altfel decât să spui la primarie ‘da’ „, a afirmat pesedistul. Radu Mazărea nu şi-a ascuns disconfortul pe care i-l provoacă constituirea unei căsătorii. „Nu-mi place la nunţi. Nici nunţile, nici botezurile, nici cumetriile, fug ca dracu’ de tămâie de ele”, a spus Mazăre.

Prea mari aşteptări de la căsătorie, în general, nu pare a avea nici Dan Matei Agathon, care crede că nivelul maxim la care poate ajunge un cuplu este să se tolereze. Când a fost întrebat ce le urează, Agathon a spus: „Casă de toleranţă, să se tolereze unu pe altul.”

O atitudine mult mai constructivă a avut Cristi Borcea, care le-a divulgat secretul unei căsnicii fericite. „Femeia să asculte de bărbat”, a spus Borcea.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Rețete de post sănătoase. Au puține calorii, dar sunt delicioase
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxe majorate pentru proprietarii de mașini vechi și noi. Decizia programată pe 2 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
Se dau vouchere de 20.000 de lei pentru români! Doar persoanele care au cu adevărat nevoie vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT