Deputatul Irimie: Tranzacţia dintre firma Berfige şi Ioana Băsescu ar putea fi anulată

Tranzacţia cu terenurile din comuna Nana dintre Ioana Băsescu şi firma Berfige ar putea fi anulată, a declarat miercuri deputatul conservator Vicenţiu Mircea Irimie, secretarul Comisiei parlamentare de anchetă care a analizat schimburile de suprafeţe agricole din judeţul Călăraşi, citat de Agerpres.
Romania TV
09 apr. 2014, 11:56
Deputatul Irimie: Tranzacţia dintre firma Berfige şi Ioana Băsescu ar putea fi anulată

„Considerăm că s-au făcut tranzacţii ilegale pe care le vom dovedi şi cred că, părerea mea proprie, la finalul raportului vom duce lucrurile în zona în care se va anula întreaga tranzacţie între societatea Berfige şi cumpărătorul de drept, respectiv Ioana Băsescu. În urma tuturor tranzacţiilor s-au găsit foarte multe elemente ilegale introduse”, a spus Vicenţiu Irimie într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

El a precizat că această Comisie specială nu are statutul Corpului de control al premierului. „Chiar dacă Comisia de anchetă Nana este o comisie specială, nu avem statutul pe care îl are Corpul de control al prim-ministrului şi, ca atare, nu avem nici instrumentele şi nici pârghiile pe care le are Corpul de control”, a arătat deputatul PC.

Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul schimburilor de terenuri din comuna Nana, judeţul Călăraşi, după ce a constatat operaţiuni şi acte ilicite care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, se arată în raportul Corpului de control transmis marţi la solicitarea Agerpres.

Potrivit documentului, atribuţiile legale în legătură cu soluţionarea cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate de către Comisia locală de fond funciar Nana în perioada 1997-2005 au fost exercitate defectuos, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente ale foştilor proprietari, fără obţinerea consimţământului persoanelor îndreptăţite, cu încălcarea prevederilor legale.

Corpul de control a constatat că majoritatea angajaţilor din cadrul Primăriei Comunei Nana, precum şi rudele şi afinii acestora au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, la fel şi persoane care nu erau îndreptăţite, potrivit legii.

Raportul descrie şi modul în care societatea Berfige SRL a achiziţionat teren în zonă şi cum l-a vândut, în septembrie 2013, Ioanei Băsescu.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți