Deputatul Marius Bodea a depus un proiect de lege privind interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă

Deputatul independent Marius Bodea susţine că a depus, luni, un proiect de lege în Parlament privind interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă, invocând faptul că "jaful din păduri înfloreşte în plină pandemie“, potrivit News.ro. 
Romania TV
06 apr. 2020, 17:15
Deputatul Marius Bodea a depus un proiect de lege privind interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă

Marius Bodea afirmă, într-un comunicat de presă, că a iniţiat acest proiect după ce săptămâna trecută a fost înregistrat „un nivel record de exploatare a pădurilor”.

„Oficial, săptămâna trecută au fost efectuate aproape 80.000 de transporturi. Din Inventarul Forestier Naţional, se ştie că pe lângă fiecare arbore tăiat legal, un altul este tăiat ilegal în acelaşi timp. Am depus azi (nr. luni) la Parlament un proiect de lege privind interzicerea oricăror tăieri pe perioada stării de urgenţă. Forţele de ordine nu pot lupta şi cu pandemia, şi cu mafia lemnului. Jaful din păduri înfloreşte în plină pandemie”, afirmă deputatul Marius Bodea.

În cadrul expunerii de motive, iniţiatorul proiectului aminteşte că România nu a putut stopa tăierile ilegale de păduri în ultimii ani şi că acestea au atins cote alarmante în ultima perioadă.

„Mai grav este faptul că din data de 12 februarie 2020, Comisia Europeană a activat procedura de infringement pentru România din cauza tăierilor ilegale de păduri. Măsura a fost luată din cauza legislaţiei defectuoase care nu permite gestionarea şi verificarea de către autorităţile române a cantităţilor mari de lemne tăiate ilegal din pădurile României. Comisia Europeană a motivat faptul că autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Ţara noastră avea un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate de Comisie, care a fost depăşit”, arată deputatul Marius Bodea în documentul depus la Camera Deputaţilor.

Deputatul Marius Bodea susţine că defrişările ilegale s-au înmulţit alarmant în perioada în care autorităţile sunt preocupate de bătălia cu coronavirusul şi că soluţia ar fi interzicerea tăierii de păduri.

„Faptul că în ultima ordonanţă militară apare prevederea că Ministerul Afacerilor Interne şi Armata, împreună cu Garda Forestieră, vor face controale pentru a stopa fenomenul tăierilor ilegale de păduri este o recunoaştere implicită a faptului că în perioada stării de urgenţă (şi nu numai) se comit abuzuri, defrişări ilegale şi se distrug păduri. Însă nu e suficient. Forţele de ordine sunt mobilizate în cea mai mare parte în lupta cu pandemia. De aceea, soluţia radicală, dar corectă pentru situaţia excepţională în care ne aflăm trebuie să fie interzicerea tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă. Soluţia ideală ar fi ca această prevedere să se regăsească ca obligaţie instituită prin ordonanţă militară sau prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Dacă se alege ultima variantă, retrag proiectul de lege de îndată pentru a nu bloca în niciun fel procesul legislativ al Guvernului”, a declarat deputatul Marius Bodea.

Săptămâna trecută, parlamentarii USR au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban şi ministrului Mediului, Costel Alexe, pentru a stopa tăierile de păduri în perioada stării de urgenţă. „Mai mult ca niciodată trebuie să transmitem un mesaj ferm de voinţă politică de stopare a tăierilor ilegale de păduri. Mai mult ca niciodată trebuie să dovedim că înţelegem importanţa salvării plămânilor verzi ai României şi că ne pasă, cu adevărat, de sănătatea publică a cetăţenilor acestei ţări”, afirmau aceştia.

Citeşte şi: Călin Popescu-Tăriceanu cere reluarea activităţii: „Ne paşte o recesiune fără precedent”

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Banca Transilvania, veste bună pentru toți clienții. Oferă 3 beneficii pe care milioane de români le-au așteptat vreme îndelungată
Capital.ro
Se schimbă actele de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin. Cine NU trebuie să ceară unul nou
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Călin Georgescu continuă să împrăștie informații false: i-a zis unui fost contractor CIA că NATO va ataca Rusia de la baza Kogălniceanu din România
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Zodia care scapă de singurătate anul acesta. Influența lui Jupiter îi va da fiori, indiferent de vârstă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: 'Nu ne-am certat, doar că el are un…'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit vocea de aur a României. Marea cântăreață s-a prăpădit chiar azi: Veșnic în inimile noastre!
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Fluxurile de gaz din Azerbaidjan către Serbia, suspendate fără termen de reluare
MediaFlux
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: marii chitariști ai rockului