Deputatul Olosz despre trimiterea sa în judecată: O găselniţă politică, o gafă inacceptabilă a DNA

Deputatul UDMR de Covasna Olosz Gergely susţine că trimiterea lui în judecată pentru trafic de influenţă nu este altceva decât "un balon de săpun umflat la comandă, o găselniţă politică pentru denigrarea lui, o gafă profesională inacceptabilă pentru DNA".
Romania TV
04 oct. 2012, 18:37
Deputatul Olosz despre trimiterea sa în judecată: O găselniţă politică, o gafă inacceptabilă a DNA

Deputatul UDMR de Covasna Olosz Gergely susţine, într-un comunicat de presă transmis joi seară, că decizia DNA de a-l trimite în judecată în pragul campaniei electorale nu l-a luat prin surprindere, cu atât mai mult cu cât a trăit o experienţă similară în urmă cu patru ani.

„Cazul creat în jurul numelui meu nu este altceva decât o făcătură, având scopul de a mă denigra pentru a-mi afecta imaginea şi a-mi diminua şansele de reuşită în cursa electorală”, spune Olosz.

Olosz adaugă că la fel au evoluat lucrurile şi în anul 2008, când, în prag de alegeri, a fost nevoit să se apere în faţa unor acuzaţii „extrem de grave”, dar care nu aveau nicio legătură cu realitatea. „A fost nevoie atunci de un an şi jumătate să se demonstreze că acuzaţiile au fost inventate, dar nevinovăţia mea nu a fost la fel de interesantă şi de mediatizată ca şi scandalul iniţial a cărui ţintă eram. Nu pot să nu observ că şi acum, ca în 2008, acuzaţiile imaginare care mă privesc au fost aruncate pe piaţă, au fost prezentate opiniei publice, cu câteva momente înainte de startul campaniei electorale”, susţine Olosz.

El afirmă în legătură cu cazul actual că acesta este din nou „un balon de săpun umflat la comandă, o găselniţă politică pentru denigrarea lui, o gafă profesională inacceptabilă pentru DNA”.

Potrivit acestuia, cei care „au fabricat” acest caz nu urmăresc decât un singur scop, acela de a-l împiedica să-şi reprezinte comunitatea şi să-şi fac datoria.

„În UDMR au mai existat şi probabil vor mai fi situaţii similare celei în care mă găsesc eu acum. Şi alţi colegi au fost, fără vină, ţinta celor care vor să slăbească potenţialul Uniunii de a reprezenta comunitatea maghiară, ultimul caz de acest gen fiind cazul «Miko» (cazul retrocedării Colegiului «Szekely Miko» din Sfântu Gheorghe – n.r.)”, arată Olosz.

Totodată, el spune că va sta la dispoziţia justiţiei şi că are încredere în justiţie. „Asemenea acţiuni nu mă sperie şi nici nu mă intimidează. Rămân fidel comunităţii mele şi voi continua să îmi fac datoria faţă de cei pe care îi reprezint”, conchide deputatul Olosz Gergely.

Deputatul UDMR Olosz Gergely, fost preşedinte ANRE în perioada 2007-2008, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, alături de patru reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase, cerând în schimb peste 500.000 de euro şi 400.000 de lei.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Aceasta este băutura care încetinește îmbătrânirea. Mihaela Bilic o recomandă: “Ajută și la slăbit”
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante