Deputatul Ovidiu Raeţchi cere ministrului Apărării să nu implice Armata în scandalul protestelor

Deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi l-a criticat, sâmbătă, pe ministrul Apărării, Mihai Fifor, pentru că s-a angrenat în dezbaterea privind violenţele de la manifestaţia de vineri din Bucureşti, liberalul cerându-i acestuia să nu implice Armata în scandalul protestelor.
Romania TV
11 aug. 2018, 15:59
Deputatul Ovidiu Raeţchi cere ministrului Apărării să nu implice Armata în scandalul protestelor

Într-o postare pe Facebook, parlamentarul PNL consideră că ministrul Apărării nu ar fi trebuit să emită puncte de vedere pe teme de ordină publică, „problemă care trebuie strict separată de atribuţiile Armatei”.

„Mi se pare incalificabil ca ministrul Apărării simte nevoia să se implice în discuţia despre demonstraţii, să emită avertismente, să facă apeluri. Asta e ultimul lucru care ar trebui să se întâmple într-o ţară europeană, să fie implicată şi Armata într-un scandal vizând ordinea publică. PSD a distrus suficient credibilitatea Ministerului de Interne – chiar au de gând se se extindă şi la Ministerul Apărării? Îl somez pe ministrul Apărării să nu se mai implice sub nicio formă într-o problemă care trebuie strict separată de atribuţiile Armatei. Chiar nu înţelege că ceea ce face este periculos?”, a scris Raeţchi.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, că există încercări de repetare a violenţelor de la protestul din Piaţa Victoriei şi face apel către cetăţenii de bună-credinţă să se delimiteze de astfel de acţiuni.

„Fac un apel către toţi cetăţenii de bună-credinţă să se delimiteze de actele de violenţă şi de persoanele care provoacă în mod deliberat intervenţia forţelor de ordine. Deja se încearcă repetarea violenţelor de aseară, fapt ce arată că valul de incitări de pe reţelele de socializare din ultimele zile au făcut parte dintr-un plan bine pus la punct. Astfel se explică şi de ce nu există un organizator oficial al acestui protest”, a scris Fifor, pe Facebook.

În opinia sa, PNL şi USR încearcă să deturneze un protest iniţiat de reprezentanţi ai diasporei, iar jandarmii au fost provocaţi de „anumite grupuri”.

„Lideri politici ai partidelor de opoziţie au înţeles să transforme dreptul unor persoane de a-şi exprima opiniile într-o acţiune de campanie electorală şi de răsturnare a unui Guvern ales democratic. Faptul că, încă de la începutul protestului, anumite grupuri au încercat să pătrundă în Palatul Victoria demonstrează încă o dată că planul a fost din start de a provoca reacţia forţelor de ordine. Grupuri bine organizate i-au provocat în permanenţă pe jandarmi, i-au atacat cu sticle şi pietre, cu garduri şi bucăţi de asfalt”, a mai scris ministrul Apărării.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Lovitură uriașă dată de românii care și-au montat panouri fotovoltaice. Vestea excelentă pe care toți trebuie s-o afle
Capital.ro
România a dat ordin. Bucureștiul îi dă șah-mat lui Putin. Decizie oficială azi, 5 martie
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profesor în istoria Rusiei: SUA ar putea accepta retragerea NATO din Estul Europei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Prețuri ridicole în Parlament. Cât plătesc aleșii pentru o masă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Ei sunt câștigătorii Power Couple, sezonul 2! Cine pleacă acasă cu marele premiu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Foștii colegi aruncă bomba despre Călin Georgescu: Nu aveți idee cât e de diabolic. A semnat...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
ANAF avertizează asupra mesajelor false transmise prin SMS în numele instituției
MediaFlux
Rusia amenință România! Pregătiri de ripostă după decizia fără precedent de la București
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitura de stat pusă la cale de Georgescu: ce știm deocamdată și implicațiile pentru România