Deputatul PSD Constantin Adăscăliţei, trimis în judecată

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a deputatului PSD Constantin Adăscăliţiei, într-un dosar în care sunt puse sub acuzare mai multe persoane, inclusiv fiul parlamentarului.
Romania TV
07 iul. 2015, 13:53
Deputatul PSD Constantin Adăscăliţei, trimis în judecată

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului ADĂSCĂLIȚEI CONSTANTIN, deputat în Parlamentul României și administrator în fapt al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în formă continuată, (16 acte materiale) şi de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, informează DNA.

Totodată, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, TOADER CONSTANTIN, director adjunct în cadrul unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, ADĂSCĂLIȚEI CONSTANTIN, fiul primului inculpat, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în formă continuată, (9 acte materiale) şi complicitate la infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, în formă continuată, (9 acte materiale), precum şi ROTARIU ANGHEL, CIPRIAN, DUMITRIU VLASIE și PASCARU IRINA, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada august – decembrie 2014, „în contextul în care una dintre firmele controlate de inculpatul Adăscăliței Constantin făcea obiectul unui proces civil, acesta a contactat mai mulți reprezentanți ai beneficiarilor unor contracte de prestări servicii, pentru a negocia încheierea acestor acorduri cu o altă firmă administrată, în fapt, tot de inculpat.”

„De asemenea, obiectul negocierii l-a constituit și facturarea și achitarea, în numerar, atât către inculpatul Adăscăliței Constantin, cât și către ceilalți inculpați sau persoane apropiate acestuia, a datoriilor pe care diverși beneficiari le aveau față de firma în litigiu.

În perioada iulie – decembrie 2014, inculpatul Adăscăliței Constantin, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a folosit cu rea-credință bunurile și creditul aceleiași firme aflată în litigiu, într-un scop contrar intereselor acesteia, urmărind, totodată, să favorizeze alte societăți la care acesta avea interese direct sau indirect„, precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Boală necunoscută mortală în Republica Democrată Congo conform rapoartelor OMS
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană