Deputatul PSD Ion Ochi, scăpat de arestare, a fost pus sub CONTROL JUDICIAR

Deputatul PSD Brașov Ion Ochi a fost pus, joi, sub control judiciar de procurorii DNA, după ce, cu o zi în urmă, a fost salvat de colegii din Camera Deputaţilor d ela reţinere şi arestare.
Iulian Tudor
30 apr. 2015, 09:02
Deputatul PSD Ion Ochi, scăpat de arestare, a fost pus sub CONTROL JUDICIAR

Deputatul PSD Ion Ochi a fost, joi, la DNA – Serviciul Teritorial Brașov, însoțit de doi avocați, unde i s-a adus la cunoştinţă instituirea măsurii controlului judiciar. 

„Cât privește persoana mea, măsura controlului judiciar este o măsură firească pe care a o au și alți coinculpați în acest dosar. Voi respecta ceea ce s-a dispus prin ordonanță. Mă voi prezenta la Poliție și acolo mi se va aduce la cunoștință măsurile care le impun ei. Deocamdată nu știu care sunt acestea. Am niște restricții de a nu lua legătura cu anumite persoane din dosar, măsuri pe care le voi respecta”, a precizat deputatul PSD, la ieșirea din sediul DNA Brașov.

Întrebat dacă se va prezenta la lucrările Parlamentului în urma acestei măsuri impuse de procurori, el a răspuns că va merge la Parlament așa cum a făcut-o și până acum pentru că nu a lipsit niciodată.”Le-am promis colegilor că nu voi lipsi din Parlament până la finalul mandatului și așa voi face”, a explicat Ion Ochi.

O nouă cerere DNA, RESPINSĂ în Parlament. Deputatul Ion OCHI nu poate fi arestat

Potrivit unui comunicat DNA, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 30.04.2015, față de inculpatul OCHI ION, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, în prezent deputat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul OCHI ION trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la IPJ Brașov – Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
f) să nu ia legătura cu persoane expres menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar .
Inculpatului Ochi Ion i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Plenul Camerei Deputaților a respins miercuri, cu 152 de voturi „împotrivă” și 108 de voturi „pentru”, cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată.

El este acuzat că, în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizițiile publice, în calitate de vicepreședinte CJ Brașov, a convenit cu Nica Cristian Dorin ca firma acestuia să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, DJ 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului.

DNA susține că, prin aceasta, a urmărit obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat).

Deputatul Ion Ochi: E trist să fii nevoit să te dezvinovăţeşti când eşti nevinovat

„Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie — decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier. Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații. Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma lui Nica a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea lui Ion Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri, cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată”, au reținut procurorii.

Anchetatorii au constatat că pentru a-i asigura folosul, Ion Ochi i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate.

„Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Viorel Costea și Nicolae Blaga, a fost constituită la 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui CJ Brașov. În acest sens, la 2 aprilie 2012, Ochi, în baza împuternicirii emise de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate. Ulterior, la 26 aprilie 2012, firma lui Nica a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 și situația de șantier aferentă aceleiași luni, prin care se atesta și se solicita decontarea unor lucrări în valoare de 2.507.444,30 lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului”, mai susține DNA.

Pe parcursul anului 2012, conform DNA, pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, Todorică Constantin Șerban, la solicitarea lui Ochi și pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28 septembrie 2012, prelungindu-se fără termen.

„Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor. În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea lui Nica a primit banii de la CJ Brașov”, au constatat anchetatorii.

Procurorii susțin că, prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de peste 2,5 milioane lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.

Procurorii au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de: Nicolae Blaga — director al Serviciului de Administrare Drumuri și Viorel Costea — șef al Direcției de Administrare Drumuri din CJ, funcții deținute la data faptei, Cristian Dorin Nica — director al unei societăți comerciale, Todorică Constantin Șerban — primar al localității Prejmer.

Ion Ochi a fost citat în dosarul în care procurorii îl cercetează pentru fapte de corupție.

 

 

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
Playtech.ro
Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Ilie. E mare păcat, tradiția pe care nu trebuie să o încalce credincioșii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'