Deputatul Sebastian Ghiţă, sub control judiciar 60 de zile: Nu am dat 220.000 de euro niciunui partid, nici lui Blair

Deputatul Sebastian Ghiţă a ajuns, marţi, în jurul orei 17.30, la sediul DNA Ploieşti, unde în cursul dimineţii a fost audiat şi fostul premier Victor Ponta, plasat sub control judiciar pentru că ar fi primit bani de la un politician. UPDATE: Procurorii DNA Ploieşti au instituit măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile asupra lui Sebastian Ghiţă, suspectat de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
Filip Stan
06 sept. 2016, 15:10
Deputatul Sebastian Ghiţă, sub control judiciar 60 de zile: Nu am dat 220.000 de euro niciunui partid, nici lui Blair

„Liviu Dragnea, Ponta şi eu suntem şi acum prieteni, chiar dacă viaţa politică ne face să avem opţiuni de un fel sau de un alt fel…doar participarea la viaţa politică nu ne poate face să ne rupem relaţiile de prietenie. Am încercat şi eu marea cu degetul, orice om încearcă să facă ceva mai bun, nu cred că i-am supărat nici când am candidat la PSD, sau când am intrat în PRU care să poată să-i facă pe români să spună ceea ce nu pot să spună Dragnea sau Ponta. Unii dintre noi ştim bine ce se întâmplă azi în România, eu le spun oamenilor”, a declarat Sebastian Ghiţă la DNA Ploieşti, transmite România TV.

Ghiţa a punctat că „întregul partid are nişte canoane, nişte forme în care te asociezi şi acolo nu poţi să spui că românii sunt furaţi la medicamente, că s-a dat drumul la retrocedări, că fonduri europene nu luăm. Astăzi eu pot să-i spun ministrului Voiculescu că România pierde 1,5 miliarde, sigur că suntem arestaţi pentru asta„.

Ce acuzaţii le aduce DNA lui Ponta şi Ghiţă

În ordonanțele de control judiciar dispuse de procurori se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a lui Ghiţă Sebastian Aurelian, într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de preşedinte al respectivului partid politic, şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acestuia pe lista de candidaţi. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian.

Pentru a crea aparenţa că vizita fostului lider străin în România nu are loc la iniţiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor împreună cu Ghiţă Sebastian i-au solicitat reprezentantului organizaţiei nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la iniţiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiţă Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.
În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivenţă cu inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte.
Ca urmare a primirii foloaselor necuvenite constând în plata sumei de 220.000 euro necesară obţinerii de capital electoral pentru Ponta Victor Viorel şi pentru formaţiunea politică reprezentată de către acesta, conform înţelegerii avute, Ghiţă Sebastian Aurelian a fost confirmat, de către preşedintele partidului, Ponta Victor Viorel, drept candidat al partidului, în cadrul unui colegiu electoral din judeţul Prahova.

Confirmarea listei cu propunerile cu candidaturile pentru ocuparea funcţiei de deputat sau senator, înaintate de organizaţiile judeţene sau de sector ale partidului, intra în atribuţiile lui Ponta Victor Viorel, în calitate de preşedinte, conform statutului formaţiunii politice.
De altfel, în urma alegerilor, Ghiţă Sebastian Aurelian a dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României.

De altfel, în ultima perioadă, în politica românească a apărut o practică potrivit căreia oamenii potent financiar pot accede cu ușurință în funcții de demnitate publică alese, fiind promovaţi de conducerile partidelor politice cu scopul direct şi nemijlocit de a asigura finanțarea ilegală a partidelor în campaniile electorale.

În acest context, în condițiile în care legea partidelor politice şi legile electorale care s-au succedat stabilesc in mod expres modul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale, acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democrației care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcţii de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competenţă profesională si probitate.
Practic orice plată făcută în aceste condiţii constituie un folos necuvenit atâta timp cât accederea pe listele de candidaţi într-un colegiu care să asigure obţinerea mandatului este condiţionată de efectuarea acesteia.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii:
-să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori sunt chemaţi;
-să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinţei;
-să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a Mun. București – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.
– să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent;
– să nu se apropie de alte persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
– să nu facă declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi în cauză
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpaţilor li se atrage atenţia că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.


Răspunsul lui Ghiţă la acuzaţiile DNA

„Cei 220.000 sunt publicaţi în monitoriul oficial? Eu nu am văzut acuzaţiile, am văzut doar ceea ce a fost scurs în presă de către procurori. Nu înţeleg nici eu exact ce spune comunicatul. Nu am dat 220.000 de euro niciunui partid, nici lui Tony Blair. Nu am înfiinţat şi nu am fost acţionar la firma menţionată sau presupusă, anchetată de domnii procurori.

„Toţi prietenii, cei cu care m-am asociat sunt anchetaţi şi verificaţi la sânge”.

„Motivul pentru care eu m-am alăturat proiectului lui Victor Ponta a fost momentul în care am observat că în 2005 era jefuită Hidroelectrica, Blejnar fura TVA, la ANRP se jefuiau miliarde de euro, din returnări de TVA era furată ţara”, a subliniat Sebastian Ghiţă.

„Hai să vedem cine-i plimbă pe procurori la hoteluri şi cine îi intreabă „mâine îl arestaţi pe Ghiţă?”. Mulţi procurori fac parte dintr-o reţea plătită de ONG-uri, multe înfiinţate de Soros. Eu te-am adus la Sinaia, eu te-am şcolit, arestează-l pe Ponta”, asta se întâmplă azi în România”, a acuzat Ghiţă.

„N-am crezut că vreodată acele ONG-uri vor constitui un stat paralel. Acest stat paralel vrea să ne spună azi că nu mai avem dreptul la o gândire liberă. În România orice om are dreptul să gândească liber. Multe sunt ONG-urile finanţate de către acel domn din America, care ne aduce sirieni în România”.

Marţi dimineaţă, Ghiţă a fost la instanţa supremă pentru un termen în procesul în care este acuzat că i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, pentru finanţarea echipei de baschet ASESOFT de către primărie, transmite News.ro.

Victor Ponta a ajuns marţi dimineaţă la DNA Ploieşti, în calitate de suspect într-un nou dosar, anunţă România TV. Sebastian Ghiţă, care a fost şi el chemat la DNA, spune că este vorba despre un dosar în care apare şi numele fostului premier britanic Tony Blair.

Sebastian Ghiţă a declarat că nu-l cunoaşte pe Tony Blair şi că nu a plătit pentru a fi recomandat de Ponta pentru a se afla pe listele USL. „După cum ştiţi particip la proiectul PRU şi mă surprinde că o instituţie a statului pare să blocheze un proiect politic”.

Citeşte şi:  Sebastian Ghiţă: Nu am dat bani pentru a fi trecut de Victor Ponta pe un loc eligibil

„O astfel de acuzație este extrem de gravă. De mâine, orice președinte de partid poate fi acuzat că, în schimbul a te mir ce, a pus pe listă sau a confirmat pe listă, pentru că în perioada USL, când confirmările le făceau domnul Ponta și domnul Crin (Antonescu — n.r.), candidatura era uninominală în colegii, și oricum toți câștigam. (…) Nu îmi trebuia, nici măcar de la o personalitate ca Victor Ponta, o recomandare”, a punctat Sebastian Ghiţă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Infernul Elenei Lasconi. A umblat pe la mulți doctori
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI