Breaking
News
O bătrână cu dizabilităţi a fost batjocorită de câţiva tineri din localitatea ilfoveană Jilava. Derbedeii şi-au filmat isprava, care a ajuns publică, pe internet.
Cinci adolescenţi au luat-o în colimator, iar unul dintre ei a luat-o cu forţa pe după umeri şi a învârtit-o până a ameţit-o, încât bătrâna abia se mai putea ţine pe picioare. Încurajat de râsetele prietenilor săi, băiatul a mai supus-o pe femeie unei reprize de învârtit.
Şocant este şi faptul că, postat pe Facebook, clipul a adunat aproape 4.500 de like-uri.
Filmuleţul s-a răspândit cu repeziciune, ajungând până la Londra, în redacţia Daily Mail.