DESCOPERIRE BIZARĂ făcută în mormântul unui episcop mort de 350 de ani. Secretul pe care l-a luat în COŞCIUG

Mai mulţi cercetători suedezi au deshumat un episcop mort acum 336 de ani. Cu toate acestea, ei au făcut o descoperire incredibilă în sicriu.
Alina Costache
24 iun. 2015, 08:32
DESCOPERIRE BIZARĂ făcută în mormântul unui episcop mort de 350 de ani. Secretul pe care l-a luat în COŞCIUG

După ce timp de peste trei secole s-a odihnit în sicriul său, episcopul de Lund, Peder Winstrup, a fost deshumat de arheologi. Inedit este faptul că cercetătorii suedezi au găsit în coşciug, la picioarele episcopului, cadavrul unui bebeluş, potrivit CNN.

Citeşte şi Descoperire uluitoare cu ajutorul Google Earth. Arheologii au găsit o civilizaţie dispărută

Descoperirea a fost făcută în urma scanării sicriului cu un tomograf. Bebeluşul, născut cel mai probabil prematur, era ascuns printre ierburile aromate care umpleau coşciugul prelatului şi care au permis conservarea în stare bună atât a trupului, cât şi a hainelor acestuia. Peder Winstrup a fost episcop, savant şi fondator al Universităţii din Lund, inaugurată în 1666. Cercetătorii presupun că între el şi copil ar putea există o legătură, motiv pentru care le vor face teste ADN. O altă ipoteza ar fi că este vorba despre un copil nelegitim ce trebuia ascuns şi care nu are nicio legătură cu Winstrup, ci pur şi simplu a fost inmormant pe ascuns.

Citeşte şi Poveste de iubire din secolul al XVII-lea, scoasă la iveală de arheologi. Cum a fost înmormântată o femeie

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH