În „Dialogurile” sale, Platon descrie civilizaţia înfloritoare care popula Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Continentul pierdut avea o câmpie fertilă, cu canale transversale şi un munte nu foarte înalt, şanţuri de apă legate prin tuneluri şi poduri, două izvoare – unul cu apă caldă şi unul cu apă rece – care ţâşneau din muntele principal, temple, cazarme, un hipodrom, săli de gimnastică şi un majestuos palat regal. În perioada ei înfloritoare, Atlantida era şi o temută forţă militară, cu 1.200 de corăbii de război şi 10.000 de care de luptă, toate sub conducerea regelui Evenor.
Împreună cu regina sa, Leucipe, ei au avut o fată, pe nume Clito, care a devenit, conform legendei, soţia lui Poseidon. Fiului cel mare, Atlant, Poseidon i-a dat în stăpânire regiunea bogată centrală a Atlantidei, întinsă pe 160.000 kmp. În urma unor mari cutremure şi inundaţii, Atlantida s-a scufundat în mare într-o singură zi, şi de atunci a tot fost căutată de numeroşi istorici şi arheologi, apărând chiar „atlantologia”, ştiinţa care se ocupă de teoriile privitoare la acest continent, scrie formula-as.ro.
Una din aceste teorii susţine că Atlantida s-ar fi scufundat în marea cunoscută de egipteni sub numele de „Siriath”, care ar corespunde cu Marea Neagră. În zona unde este localizată Insula Şerpilor, arheologi ruşi au descoperit ruine subacvatice, pe care le atribuie atlanţilor.
Ei susţin că Insula Şerpilor este ultima rămăşiţă a Atlantidei, şi că în trecutul îndepărtat, locuitorii insulei purtau numele de „Blajini” sau „Preafericiţi” (grecii le spuneau „makaron”, „fericiţi”) şi erau văzuţi ca fiind descendenţii atlanţilor.
În plus, unele studii istorice menţionează că, în perioada de decădere, atlanţii practicau ritualuri de sacrificiu uman, practicate mai târziu şi de geto-daci.