Un turist a descoperit în apropierea lacului din Staţiunea Lacul Sărat mai multe cartuşe de război. Bărbatul a sunat imediat la 112 şi în urma sesizări, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au deplasat pe DC 8, care face legătura între DE 584 şi DN 2 B. Potrivit Agerpres, în zona lacului, la 150 de metri faţă de drum, au fost găsite 12 cartuşe de război, de calibru 375 Magnum, care se aflau în stare avansată de degradare.
Lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila au ridicat cartuşele în vederea distrugerii.
Citeşte şi: O grenadă din Al Doilea Război Mondial, găsită în curtea unui vâlcean