„Miezul interior solid al Pământului poate să nu fie în totalitate solid până la urmă”, aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă echipă de oameni de știință condusă de Universitatea Cornell din Statele Unite.
Astfel, ei au concluzionat că există vârtejuri de fier lichid care sunt prinse în nucleul solid al Pământului. Descoperirea este una epocală şi a avut la bază ecourile slabe ale valurilor de cutremur care revin la suprafața planetei, din interiorul acesteia. Studiul a fost publicat recent în revista Nature.
Citeşte şi Fisura de 3.000 de kilometri care modifică harta lumii. Un continent se va rupe în două
Miezul interior creşte cu un milimetru pe an, pe măsură ce nucleul exterior se solidifică. Pentru că nu există posibilitatea de verificare directă a nucleului, cercetătorii s-au concentrat asupra valurilor declanșate de cutremure cu magnitudinea 5,7 sau mai mare, care sunt suficient de mari pentru a vibra până la miezul interior, trimițând un ecou slab înapoi la seismometru. Pentru a se centraliza datele au fost folosite informaţiile obţinute de la peste 2.ooo de cutremure cu magnitudine mai mare de 5,7.
Aastfel, s-a constatat că nucleul Pământului a avut un ritm de creştere mare, în trecut, iar acum el nu este solidificat în totalitate.
„Cu mult timp în urmă, nucleul interior a crescut foarte repede. A ajuns la un echilibru și apoi a început să crească mult mai încet. Nu tot fierul a devenit solid, așa că niște fier lichid a putut fi prins în interior”, a explicat Keith Koper, seismolog la Universitatea din Utah.
Nucleul Pământului este esenţial pentru câmpul magnetic al Terrei. În fapt, nucleul Pământului este format din nucleul interior şi cel exterior. Cel interior este o minge solidă de fier și nichel. Măsurând aproximativ 2.440 de kilometri, acest nucleu interior se rotește în interiorul nucleului exterior, un ocean de fier topit și nichel cu o grosime de aproximativ 2.260 km.
Este pentru prima dată când se confirmă faptul că nucleul interior nu este în totalitate solid, de aceea descoperirea publicată în revista Nature este considerată ca fiind una colosală.