DESCOPERIRE SURPRINZĂTOARE. Vinul roşu, esenţial la vindecarea unei boli foarte grave

Cercetătorii au făcut o descoperire surprinzătoare legată de vinul roşu. Pe lângă mai multe beneficii pe care le are acesta, el poate contribui esenţial la vindecarea unei boli foarte grave.
Romania TV
18 nov. 2012, 21:10
DESCOPERIRE SURPRINZĂTOARE. Vinul roşu, esenţial la vindecarea unei boli foarte grave

Vinul roşu s-ar putea dovedi un element-cheie în lupta contra cancerului de prostată, graţie unui compus care face ca tumorile să devină mai sensibile în faţa radioterapiei.

Resveratrolul, un compus existent în coaja strugurilor şi în vinul roşu, prezintă mai multe beneficii pentru sănătatea omului, dovedindu-se un aliat al sănătăţii cardiace şi în ceea ce priveşte prevenirea accidentelor vasculare cerebrale.

Cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite au descoperit că acest compus face ca tumorile să devină mai sensibile – şi deci mai uşor de distrus – în faţa radioterapiei.

„Alte studii au evidenţiat faptul că resveratrolul face ca tumorile să devină mai sensibile la chimioterapie, iar noi am dorit să aflăm dacă acest compus are acelaşi efect şi pentru radioterapie”, a declarat profesorul Michael Nicholl, coordonatorul studiului.

„Am descoperit că atunci când sunt expuse la resveratrol, celulele tumorale au devenit mai sensibile la radioterapie”, a adăugat el.

Un studiu anterior a demonstrat faptul că un pahar cu vin roşu pe zi măreşte şansele de supravieţuire pentru femeile suferind de cancer mamar cu până la 20%.

Descoperirea este cu atât mai surprinzătoare, cu cât consumul de alcool este considerat drept una dintre principalele cauze de apariţie a cancerului mamar în rândul femeilor sănătoase.

Una dintre posibilele explicaţii este aceea că substanţele chimice din alcool, care distrug celulele sănătoase, au acelaşi efect şi asupra celulelor canceroase.

În cadrul studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea Missouri, resveratrolul a crescut concentraţiile a două proteine-cheie din structura celulelor tumorale de la nivelul prostatei. După radioterapie, până la 97% dintre celulele tumorale au fost distruse, iar acest procentaj este cu mult mai mare decât cel obţinut doar cu ajutorul radioterapiei.

Resveratrolul este prezent în coaja strugurilor şi în vinul roşu. Totuşi, doza de resveratrol de care este nevoie pentru ca această substanţă să aibă efect asupra celulelor tumorale este în prezent atât de mare, încât mulţi pacienţi ar experimenta efecte secundare neplăcute.

„Nu avem nevoie de o doză mare la nivelul tumorii, însă organismul procesează acest compus atât de eficient, încât pacientul trebuie să ingereze mult resveratrol pentru a ne asigura că o cantitate suficientă din această substanţă ajunge la locul în care se află tumoarea. Din cauza acestei provocări, trebuie să analizăm alte metode pentru a «livra» acest compus, pentru ca el să devină eficient”, a explicat profesorul Nicholl.

Pasul următor va consta în testarea procedurii pe animale, înainte ca o serie de teste clinice să poată fi iniţiate.

Însă rezultatele iniţiale ale acestui studiu, publicat în Journal of Andrology and Cancer Science, sunt promiţătoare şi, dacă studiile viitoare vor avea succes în următorii ani, oficialii americani din domeniul sănătăţii vor solicita guvernului federal să iniţieze procedura de fabricare a unui medicament ce va putea fi folosit pe oameni.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre