Descoperire uluitoare: Pielea astronauţilor devine mai groasă în spaţiu

NASA ar putea trimite o primă şi mul-aşteptată misiune spaţială, cu oameni la bord, în jurul anului 2030, iar pentru a străbate distanţa de peste 55 milioane km astronauţilor le-ar lua cel puţin o jumătate de an, numai drumul dus.
Filip Stan
20 iul. 2015, 16:15
Descoperire uluitoare: Pielea astronauţilor devine mai groasă în spaţiu

Organizarea unei misiuni spaţiale umane necesită rezolvarea a numeroase probleme, cele mai importante fiind cele legate de sănătatea astronauţilor, mai ales că o misiune spre Marte presupune petrecerea în spaţiu a unei perioade de timp foarte lungi.

În acest sens, cercetătorii germani folosesc o tehnologie avansată de imagistică încercând să înţeleagă mai bine un fenomen neobişnuit – mai exact, motivul pentru care pielea astronauţilor devine mai groasă în spaţiu. Coordonaţi de profesorul Karsten Koenig, savanţii germani de la Departamentul Biofotică şi Tehnologia Laserelor de la Universitatea Sarland, au utilizat tomografia dermică prin imagistică de înaltă rezoluţie pentru a analiza şi monitoriza celulele tegumentare ale mai multor astronauţi, înainte şi după misiunile în spaţiu ale acestora.

Citeşte şi Ca în filme. Astronauţii de pe ISS, evacuaţi într-o capsulă Soyuz, din cauza unui impact cu deşeuri spaţiale

Dezvoltatorii acestei tehnologii cu laser spun că rezoluţia spaţială este de o mie de ori mai mare decât aceea a dispozitivelor ultrasonice – de neegalat de oricare alt dispozitiv. De asemenea, are potenţialul de a rev „”oluţiona procesul de diagnosticare în spitale, mai spune profesorul Koenig. „NASA şi ESA ne-au întrebat dacă ar fi posibil să analizăm pielea astronauţilor. Dorim să ştim dacă există un alt fel de proces de îmbătrânire în spaţiu şi să cunoaştem modificările care îi afectează pe astronauţii care petrec şase luni în spaţiu. Deoarece mulţi astronauţi se plâng de probleme ale pielii„, a mai dezvăluit profesorul.

Deocamdată, cercetătorii germani au scanat trei astronauţi, înainte şi după revenirea din misiunile lor spaţiale: italienii Luca Parmitano şi Samantha Cristoforetti şi germanul Alexander Gerst. „Până acum, am obţinut rezultate interesante de la cei trei astronauţi. Se pare că există o producţie puternică de colagen; dintr-o dată, acei astronauţi aveau mai mult colagen. Se pare că se produce un fel de efect antiîmbătrânire, cel puţin la nivelul dermei, stratul inferior al pielii. Şi am descoperit că epiderma, în special acea parte cu celule vii, se subţiază, iar pielea devine mai groasă (…) Am văzut că epiderma devine mai subţire cu 20%. Până acum, nu avem nicio explicaţie. Însă acest lucru apare după şase luni. Dacă un om merge pe Marte, va avea nevoie de un an sau chiar doi pentru a se întoarce pe Terra şi nu ştim încă în mod sigur dacă este un lucru bun ca epiderma să devină tot mai subţire„, a spus profesorul Koenig.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cele trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 10 martie. Împăcări, reușite și bucurii din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie la Hollywood. S-a sinucis o cunoscută actriță
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier