Deşi nu au urechi, crabii aud

Crabii pot percepe anumite sunete emise de prădători, deşi nu au urechi pe carapace, relevă unui studiu realizat de biologi americani şi publicat în revista britanica Proceedings of the Royal Society.
Iulian Tudor
18 iun. 2014, 10:33
Deşi nu au urechi, crabii aud

Pentru a fi sigură, echipa condusă de Randall Hughes, biolog marin la Northeastern University (SUA), a plasat un electrod sub carapacea crabului, în apropierea statocistului, organ auditiv al nevertebratelor, care le coordonează senzaţia de echilibru, pentru a măsura activitatea neuronală în funcţie de diferite frecvenţe sonore, potrivit Agerpres.

Patru masculi şi patru femele din specia de crabi Panopeus de pe un banc de stridii din Golful Mexic au fost incluşi în acest test. Cercetătorii au plasat crabi în acvarii marine, în care se aflau şi micile scoici cu care aceştia se hrănesc, şi au distribuit în apă sunete de la trei specii de peşti aparţinând prădătorilor naturali ai crabilor.

Pentru sunetele emise de două dintre animalele de pradă s-a constatat o scădere semnificativă a alimentaţiei la crabi, aşa cum ar putea face şi în natură, ascunzându-se pentru a evita să fie mâncaţi.

Ceea ce studiul nu poate explica este de ce sunetele emise de cea de a treia specie de prădători nu au provocat nici o schimbare semnificativă în comportamentul crabilor. Aceeaşi situaţie şi în cazul „crevetelui pistol”, un crustaceu foarte zgomotos care nu constituie o ameninţare pentru crabi.

Pentru cercetători, experimentul a dovedit că aceşti crabi „pot detecta sunete” şi îşi modifică comportamentul în funcţie de stimulii acustici pe care îi primesc.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Stațiunea celebră perfectă pentru pensionari în august. E ferită de aglomerație, aici sunt cele mai mici prețuri și ai parte de liniște totală
Capital.ro
Lege pentru românii care au casă la curte. Vecinii sunt obligați. Trebuie să aibă aprobare
Playtech.ro
Of, Doamne, cât ești de frumoasă. Elena Ionescu, apariție de TOP pe plajă. A arătat TOT
DailyBusiness
Avertisment de la ANAF! SE SCHIMBĂ LEGEA
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Salată de roșii coapte. Rețeta care adună aromele verii în farfurie
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
💣 de la ”Insula Iubirii”! Au divorțat, dar încă locuiesc împreună cu Tanța Blonda! 😲
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Drama ascunsă de regretatul Nicu Covaci. Mama solistului a fost ucisă cu sânge rece în urmă cu 22 de ani
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați să anunțe. Trebuie să obțină neapărat acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Dolce & Gabbana lansează primul său parfum pentru câini
MediaFlux
CUTREMUR în ALEGERILE din SUA! TRUMP, învins deja de KAMALA
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?